Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zeci de mii de oameni din Gorj, fără apă potabilă în fântâni sau la robinet. "Nu-mi risc sănătatea. Fac comandă, vine la poartă, o dată la două săptămâni"

 Zeci de mii de localnici din Gorj nu pot bea apa de la robinet sau din fântâni. Analizele făcute în laborator au arătat că în apă există prea mult fier, mangan, clor, amoniu şi chiar bacterii periculoase. Inspectorii de sănătate publică au luat la verificat atât fântânile, cât şi reţelele publice de alimentare din tot judeţul. În aproape 20 comune, au constatat că apa nu este bună de băut. 

de Diana Speretoiu

la 13.05.2023 , 08:03

Diana Speretoiu, reporter Observator: "În localitatea Peştişani, o fundaţie a luat 54 de probe de apă din fântânile din comună. Le-au dus la un laborator şi aşa a constatat că doar apa dintr-o singură publică poate fi consumată. Nu ştim sigur dacă aceasta este bună de băut pentru că nu există aici niciun afiş în sensul acesta."

Oamenii nu riscă şi preferă să folosească apa doar în scop menajer.

Localnică: "Pentru porci, spălat iau de la pompă"

Vezi și

Reporter: "Cât de adâncă e?"

Pe acelaşi subiect

Localnic: "Vreo 6-7 metri, mai bine."

Reporter: "Ajunge găleata până la apă?"

Localnic: "Da, da."

Reporter: "Şi e bună asta de băut?"

Localnic: "Exclus. Are tot felul de resturi."

Nici apa care curge la robinet nu e bună de băut

Florin Băran, localnic: "Nu-mi risc sănătatea. Online. Fac comandă, vine la poartă, o dată la două săptămâni."

Verificarea calităţii apei din pânza freatică s-a făcut printr-un program în valoare de 20 de mii de dolari, bani obţinuţi de o fundaţie din localitate. 

Cătălin Şchiopu, Fundaţia "Valea Bistriţei": "Problema se pune la partea de parametri microbiologici."

Reporter: "Aţi găsit inclusiv bacterii periculoase, inclusiv Ecoli."

Cătălin Șchiopu: "Aceasta este şi marea problemă."

Cosmin Pigui, primar Peştişani: "Marea majoritate a fântânilor au apă infestată cu nitriţi, nitraţi, ce nu o face o apă potabilă. Să le tratăm, dar asta nu rezolvă cu nimic problema."

Problema s-ar putea rezolva când va fi gata canalizarea. Investiţia e în derulare, iar la final fosele vor fi eliminate. Din tot judeţul s-au luat aproape 200 de probe. În 19 comune, apa nu e potabilă.

Daiana Militaru, DSP Gorj: "Neconformităţile depistate au constat în depăşiri la parametri amoniu, clor rezidual, fier şi mangan." 

Bolile provocate de apa contaminată pot avea complicaţii fatale mai ales în cazul copiilor sub cinci ani. Medicii spun că febra, vărsăturile sau durerile abdominale sunt primele simptome care ar trebui să ne alerteze.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Zeci de mii de oameni din Gorj, fără apă potabilă în fântâni sau la robinet. "Nu-mi risc sănătatea. Fac comandă, vine la poartă, o dată la două săptămâni"