Video Zilele oraşului Cluj Napoca, motiv de sărbătoare pentru zeci de mii de turişti şi localnici: "Că e ploaie, că e soare, clujenii se simt bine"
Este mare sărbătoare de zilele oraşului în Cluj Napoca. Cea de-a 3-a zi de spectacol a adunat pe străzile din oraş zeci mii de clujeni şi turişti din toaţă ţara. Organizatorii au pregătit peste 100 de activităţi pentru toată lumea: de la teatru, acrobaţii, şi animaţie stradală, la tabere istorice, ateliere de ştiinţă pentru copii şi concerte în Piaţa Muzeului.
Centrul oraşului a devenit neîncăpător încă de dimineaţa, când a avut loc tabara istorică, unde cei prezenți au putut participa la ateliere de pictură pe blazoane medievale, pielărie, ceramică, dar și la antrenamente cu arcul sau trageri cu catapulta.
Doru Meseşan - organizator atelier dacic: Am adus aici un mini orăşel dacic, o aşezare dacică, mai bine spus aşa. Avem diferite ateliere, opincărie, avem diferite activităţi, tir cu arcul.
Turist: Ştiu că sunt multe activităţi de copii, să vedem ce târguri se mai fac. Să vizităm toate locaţiile. E frumos organizat.
Parcul Central s-a transformat într-un paradis al gurmanzilor
Aici s-a desfăşurat un Festival Gastronimic, unde pofticioşii au putut gusta dintr-o mulţime de preparate, de la produse tradiţionale la mâncăruri asiatice sau orientale.
Turist: E super mâncarea, e super atmosfera, lume bună, vreme bună. E frumos de Zilele Clujului.
Turist: Preţurile sunt un pic piperate, dar sincer cred că merită mâncarea la preţul ăsta, e foarte bună!
Chiar dacă o ploaie torenţială a stricat pentru scurt timp distracţia, spectacolul a continuat în Piaţa Unirii cu Parada Zilelor Clujului, care a fost şi cel mai aşteptat moment al zilei.
Turist: Având în vedere că vremea a dat un pic de furcă foarte bine s-au organizat, ca în fiecare an.
Emil Boc - primar Cluj Napoca: Indiferent că e ploaie, că e soare, clujenii se simt foarte bine şi au stat aici în piaţa centrală a oraşului. Avem peste 100 de evenimente în 40 de locaţii. Evident parada este punctul culminant. Şi ne bucurăm că ne putem simţi bine pentru că clujenii ştiu să şi muncească dar să se şi distreze pe cinste.
Seara a fost dedicată muzicii clasice, iar pe scenă s-au reunit cele mai importante instituții de cultură: Academia Naționala de Muzica "Gheorghe Dima", Orchestra și Corul Operei Naționale Romane din Cluj, Corul Filarmonicii de stat Transivania și Corul Operei Maghiare de Stat din Cluj.
Astăzi va fi ultima zi a ediţiei din acest an şi va fi dedicată folclorului. Până acum, în cele 3 zile, aproape 100 de mii de oameni au participat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰