Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ziua Indragostitilor 2018. Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Valentin

Ziua Indragostitilor 2018 a devenit o zi specială în întreaga lume. În zilele noastre, de Ziua Indragostitilor sau Sfântul Valentin, oamenii sărbătoresc iubirea

de Redactia Observator

la 14.02.2018 , 09:20

Ziua Indragostitilor 2018 a devenit o zi specială în întreaga lume. În zilele noastre, de Ziua Indragostitilor sau Sfântul Valentin, oamenii sărbătoresc iubirea.

Tradiția este legată de numele Sfântului Valentin, considerat patronul iubirii, al tinerilor și al căsătoriei.

Ziua Indragostitilor 2018. Cine a fost Sfântul Valentin

Articolul continuă după reclamă

Sfântul Valentin din Terni a fost un medic și preot creștin care îi căsătorea pe tinerii îndrăgostiți.

Pe acelaşi subiect

El a încercat să îl convertească la creștinism pe împăratul roman Claudius al II-lea, însă acesta l-a condamnat la moarte.

Martirul a fost bătut cu pietre și apoi decapitat, în anul 269.

În timpul petrecut în închisoare s-a îndrăgostit de fiica oarba a judecătorului său, căreia îi trimitea scrisori semnate cu “Al tău, Valentin”, iar după moarte a făcut o minune redându-i vederea.

Traditii si obiceiuri de Ziua Indragostitilor 2018

Așa a ajuns Valentin să fie patronul iubirii, al tinerilor și al căsătoriei, dar și al ciumei, epilepsiei și apicultorilor.

Data de 14 februarie a fost aleasă de Papa Gelasius I, în 496, cu scopul de a creștiniza o sărbătoare păgână a fertilității și purificării, numita Lupercalia.

Ziua Indragostitilor 2018. Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Valentin

În Scoția, de Ziua Îndrăgostiților, se organizează un festival.

La acesta trebuie să participe un număr egal de femei și bărbați, iar fiecare își scrie numele pe un bilețel.

Acestea sunt puse ulterior în două pălării – una pentru bărbați și una pentru femei.

Fiecare femeie extrage un bilețel cu numele unui bărbat și invers. Ulterior, aceștia formează perechi și schimbă cadouri.

În Vietnam, de Valentines Day, cuplurile se îmbracă în aceeași culoare.

În Japonia, Ziua Îndrăgostiților se sărbătorește atât pe 14 februarie cât și pe 14 martie.

Pe 14 februarie, femeile sunt cele care oferă bărbaților ciocolată neagră și cadouri.

În martie, bărbații întorc favorul, oferindu-le iubitelor ciocolată albă.

Din acest motiv, ziua de 14 martie este numită și Ziua Albă.

În România, Ziua Indragostitilor 2018 este o sărbătoare adoptată. Pe 24 februarie se sărbătoreşte, cu adevărat, ziua dragostei, - Dragobetele.

În folclorul românesc, el se pare că a fost fiul Babei Dochia.

Ca şi în restul lumii, românii îşi arată şi mai mult în acestă zi dragostea, se logodesc sau căsătoresc, îşi fac cadouri şi multe surprize şi petrec alături de cei dragi.

Valentine's Day nu are, de fapt, un sărbătorit. Dacă la origini avea o anumită însemnătate, astăzi este vorba doar de marketing şi plăcerea unei zile de petrecere cu partenerul şi prietenii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Ziua Indragostitilor 2018. Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Valentin