Ziua Planetei Pământ, pe 22 aprilie. Cum este marcată în acest an
În fiecare an, pe 22 aprilie, sute de milioane de oameni din întreaga lume sărbătoresc aşa-numita Zi a Platenei Pământ, sărbătoare inaugurată în urmă cu mai mult de 50 de ani.
- Ziua Planetei Pământ este celebrată pe 22 aprilie.
Ziua Planetei Pământ a fost inaugurată în 1970, în Statele Unite ale Americii, de către senatorul Gaylord Nelson. Acesta a organizat evenimentul respectiv în speranţa că atrage atenţia asupra dezinteresului lumii faţă de mediul înconjurător.
Iniţial, circa 20 de milioane de americani, tineri şi foarte tineri, au participat la diferite evenimente organizate cu ocazia Zilei Planetei Pământ. Ulterior, acţiunea s-a bucurat de un real succes la nivel global, ziua fiind sărbătorită de sute de milioane de oameni din întreaga lume.
Ziua Pământului se sărbătoreşte pe 22 aprilie
Deşi vorbim despre Ziua Pământului încă din 1970, oficial s-a stabilit ca Ziua Pământului să fie celebrată pe 22 aprilie abia în 2009, în urma unei declaraţii date de reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Din 2017, reprezentanţii NASA au lansat un site prin intermediul căruia, de Ziua Pământului, oamenii pot "adopta" părţi ale planetei şi pot ajuta, în mod direct sau indirect, la revitalizarea mediului înconjurător.
Cum e marcată Ziua Planetei Pământ în 2024
De obicei, de Ziua Planetei Pământ se organizează diferite evenimente speciale în întreaga lume. Iar cum există informaţii care arată că tema din acest an este "Planeta versus Plasticul", este de aşteptat ca evenimentele din acest an să aibă în prim plan reducerea consumului de plastic.
În România, de exemplu, la Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" din Dolj ar urma să aibă loc o serie de programe destinate protecţiei mediului înconjurător. Vorbim despre prezentări, dezbateri şi vizionări de filme documentare.
De asemenea, specialiştii recomandă să sărbătorim Ziua Pământului prin plantarea de copaci, participarea la acţiuni de colectare a gunoaielor dintr-o anumită zonă sau îmbrăţişarea ideii de a apela la pungi şi plase din materiale textile naturale în dauna pungilor din plastic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰