CFR, U Craiova şi U Cluj, jocuri importante în Europa League şi Conference League. Programul meciurilor de joi
Joi se joacă meciurile din prima manşă a turului II preliminar din Europa League şi Conference League, trei echipe din România, CFR Cluj, Universitatea Craiova şi Universitatea Cluj, fiind implicate în aceste jocuri.
După ce a trecut de ungurii de la Paks, în primul tur preliminar din Europa League, 0-0 în deplasare şi 3-0 acasă, CFR Cluj, deţinătoarea Cupei României la fotbal, are o misiune grea în turul II preliminar.
Ardelenii dau piept cu elveţienii de la Lugano. Vorbim despre vicecampioana Elveţiei din 2024, o formaţie obişnuită să joace măcar în grupele cupelor europene, în ultimii ani, dar şi o echipă care mizează pe jucători proveniţi din mai toate colţurile lumii, de la Grecia (Georgios Koutsias) sau Italia (Mattia Zanotti) şi până la Canada (Zachary Brault-Guillard), Algeria (Ahmed Kendouci), Maroc (Ayman El Wafi) sau Coasta de Fildeş (Ousmane Doumbia).
Primul meci dintre Lugano şi CFR Cluj se joacă joi seara, de la 21.30, ora României, în Elveţia, iar specialiştii o dau pe Lugano drept favorită, mai ales că CFR Cluj a adunat, deja, probleme de efectiv după primele cinci meciuri oficiale jucate în actualul sezon.
În Conference League marcăm, joi seara, debutul în competiţie al formaţiilor Universitatea Craiova şi Universitatea Cluj, echipele noastre intrând direct în turul II preliminar.
Universitatea Craiova joacă în deplasare, cu FK Sarajevo, de la 22.00, ora României, într-un meci care se anunţă a fi extrem de complicat. Bookmakerii o dau ca favorită pe Universitatea Craiova, în condiţiile în care FK Sarajevo nu a jucat, până acum, meciuri oficiale în actualul sezon şi nici nu a strălucit în amicale, bifând o victorie, 2-0 cu Slovacko, un egal şi trei înfrângeri.
Totuşi, oltenii se tem din cauza condiţiilor ostile din Bosnia Herţegovina, dar şi din cauza unei posibile lipsă de experienţă, FK Sarajevo fiind mai obişnuită cu meciurile jucate în Europa în ultimii ani.
De la 19.00, în Armenia, Universitatea Cluj joacă pe terenul formaţiei Ararat Armenia. Este primul examen cu adevarat important pentru o echipă care are, în istorie, doar 10 meciuri jucate în cupele europene, ultimul în 1995.
În schimb, deşi s-a înfiinţat abia în 2017, Ararat Armenia a adunat, deja, 22 de meciuri în cupele europene, bifând şi câteva rezultate remarcabile, 2-1 cu AIK Stockholm, 1-0 cu NK Celje, 1-1 cu Aris Salonic sau 3-1 şi 3-0 cu Zimbru Chişinău.
Program Europa League, joi, 24 iulie
20.00, Banik Ostrava - Legia Varşovia
20.00, Şeriff Tiraspol - Utrecht
20.30, Levski Sofia - Sporting Braga
20.30, Midtjylland - Hibernian Edinburgh
21.00, Anderlecht Bruxelles - Hacken
21.00, Beşiktaş Istanbul - Şahtior Doneţk
21.00, NK Celje - AEK Larnaca
21.30, FC Lugano - CFR Cluj
Program Conference League, joi, 24 iulie
17.00, Atletic Escaldes - Dinamo Tirana
17.00, FC Astana - Zimbru Chişinău
18.30, Paide - AIK Stockholm
19.00, Aktobe - Sparta Praga
19.00, Ararat Armenia - Universitatea Cluj
19.00, Araz - Aris Salonic
19.00, Arda Kardzhali - HJK Helsinki
19.00, Aris Limassol - Academia Ferenc Puşkaş
19.00, Hibernians Paola - Spartak Trnava
19.00, Ilves - AZ Alkmaar
19.00, Kauno Zalgiris - Valur Reykjavik
19.00, Pyunik Erevan - Gyor
19.00, Rosenborg Trondheim - Banga
19.00, St. Josephs - Shamrock Rovers
19.00, Zalgiris Vilnius - Linfield
20.00, Cherno More Varna - Istanbul Başakşehir
20.00, Hammarby IF - Sporting Charleroi
20.00, Novi Pazar - Jagiellonia Bialystok
20.00, Oleksandriya - Partizan Belgrad
20.00, Omonia Nicosia - Torpedo Kutaisi
20.00, Petrocub Hânceşti - Sabah Baku
20.00, Polissya Zhytomyr - Santa Coloma
20.00, FC Riga - Dila Gori
20.00, Viking Stavanger - NK Koper
20.30, FC Vaduz - Dungannon
21.00, AEK Atena - Hapoel Beer Sheva
21.00, FC Kosice - Neman Grodno
21.00, Paks - NK Maribor
21.00, Radnicki - Klaksvik
21.00, NK Varazdin - Santa Clara
21.00, Zhodino - Maccabi Haifa
21.30, Austria Viena - Spaeri
21.30, Sutjeska - Beitar Ierusalim
21.30, Vardar - Lausanne
21.30, Vllaznia - Vikingur Reykjavik
21.45, Dinamo Minsk - Egnatia
21.45, Dundee United - UNA Strassen
21.45, HB Torshavn - Brondby
21.45, St. Patricks - Kalju
22.00, Decic - Rapid Viena
22.00, FK Sarajevo - Universitatea Craiova
22.00, Larne - Priştina
22.00, Rakow - MSK Zilina
Până acum, din prima manşă a turului II preliminar din Conference League s-au jucat meciurile FC Ballkani - Floriana La Valletta 4-2, Zira - Hajduk Split , Levadia Tallinn - Iberia , Silkeborg - Akureyri , Olimpija Ljubljana - Inter Escaldes , The New Saints - Differdange şi Buducnost - Milsami Orhei .
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰