Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Clasamentul în Superliga de fotbal, după etapa a IX-a din play-off

Luni seara s-a disputat ultimul meci din etapa a IX-a a play-off-ului Superligii de fotbal, Farul Constanţa şi CS Universitatea Craiova încheind la egalitate, 3-3.

de Redactia Observator

la 14.05.2024 , 12:40

Mitriţă a scos un punct decisiv pentru CS Universitatea Craiova din deplasarea de la Farul Constanţa Mitriţă a scos un punct decisiv pentru CS Universitatea Craiova din deplasarea de la Farul Constanţa - Profimedia

A fost unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale primăverii, Farul Constanţa conducând, cu 3-0, în minutul 76, înainte ca Alexandru Mitriţă, starul de la CS Universitatea Craiova, să transforme duelul într-un adevărat one-man-show.

Louis Munteanu, de două ori, un gol din penalty, şi Queiros au punctat pentru Farul, în timp ce Mitriţă a reuşit un hattrick, în 20 de minute, cu tot cu prelungiri, pentru CS Universitatea Craiova. Hattrickul lui Mitriţă este cu adevărat remarcabil, chiar dacă două dintre goluri le-a reuşit din penalty, în condiţiile în care am văzut, în ultimele etape din Superliga de fotbal, cât de important este să poţi să-ţi ţii nervii tari când se pune problema executării unei lovituri de la punctul cu var.

Punctele pierdute contează foarte mult pentru Farul Constanţa, trupa lui Gheorghe Hagi urmând să rateze, din nou, participarea într-o cupă europeană. De altfel, extrem de nemulţumit de sezonul ratat, Gheorghe Hagi a promis o curăţenie totală la Farul Constanţa, în vară.

Articolul continuă după reclamă

În aceste condiţii, mai este un singur semn de întrebare înainte de ultima etapă din play-off-ul Superligii de fotbal. CFR Cluj şi CS Universitatea Craiova se bat pe locul care asigură calificarea directă în cupele europene. CFR Cluj pare favorită în condiţiile în care are două puncte peste CS Universitatea Craiova şi ratează locul 2 doar dacă pierde în ultima etapă, cu Farul Constanţa, pe teren propriu, iar CS Universitatea Craiova câştigă pe teren propriu, cu Sepsi Sf. Gheorghe. Ocupanta locului 3 din Superliga de fotbal ar urma să joace baraj cu o echipă provenită din play-out, Oţelul Galaţi sau Universitatea Cluj.

Pe acelaşi subiect

Rezultate etapa a IX-a play-off: Sepsi Sf. Gheorghe - Rapid Bucureşti 3-2, FCSB - CFR Cluj 0-1, Farul Constanţa - CS Universitatea Craiova 3-3.

Program etapa a X-a play-off: CFR Cluj - Farul Constanţa, CS Universitatea Craiova - Sepsi Sf. Gheorghe, Rapid Bucureşti - FCSB.

Rezultate etapa IX-a play-out (ultima): Oţelul Galaţi - FC Botoşani 2-0, Politehnica Iaşi - Petrolul Ploieşti 2-0, FC Universitatea Craiova - AFC Hermannstadt 1-3, Dinamo Bucureşti - UTA Arad 2-0, FC Voluntari - Universitatea Cluj 0-1.

Clasament play-off

1    FCSB    9    5    2    2    12-9    49 puncte

2    CFR CLUJ9    5    1    3    14-13    43 puncte

3    CRAIOVA    9    5    1    3    15-12    41 puncte

4    FARUL     9    4    2    3    18-15    36 puncte

5    SEPSI     9    3    3    3    15-14    34 puncte

6    RAPID     9    0    1    8    11-22    29 puncte

Clasament play-out

1    UTA ARAD    9    5    2    2    15-11    37 puncte

2    OŢELUL         9    6    1    2    11-7    36 puncte

3    HERMANNSTADT9    4    2    3    13-7    34 puncte

4    U. CLUJ        9    3    3    3    12-10    33 puncte

5    PETROLUL    9    3    2    4    8-14    29 puncte

6    POLI IAŞI    9    3    1    5    7-8        27 puncte

7    DINAMO         9    2    4    3    10-12    25 puncte

8    BOTOŞANI    9    4    2    3    11-11    25 puncte

9    VOLUNTARI    9    2    4    3    11-10    24 puncte

10    CRAIOVA        9    1    3    5    8-16    22 puncte 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Clasamentul în Superliga de fotbal, după etapa a IX-a din play-off