Video Cum evoluează starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Anunțul Spitalului Universitar de Urgență Bucureşti
Sunt ore de cumpănă pentru Mircea Lucescu. Ieri dimineaţă, marele antrenor a suferit un infarct chiar în timp ce medicii se pregăteau să îl externeze. Surse Observator spun că ar fi fost nevoie de trei serii de resuscitare înainte ca inima fostului selecţioner să bată din nou normal. Mircea Lucescu este internat la Terapie Intensivă, iar medicii îi vor face investigaţii amănunţite imediat ce starea sa de sănătate o va permite.
Sâmbătă dimineață, Spitalul Universitar de Urgență București a transmis un comunicat cu privire la starea de sănătăte a lui Mircea Lucescu.
"Având în vedere interesul firesc manifestat în spațiul public, facem precizarea că evoluția pacientului este firească patologii existente, cu o dinamică pozitivă. Spitalul Universitar de Urgență București va comunica oficial orice element de interes public, dacă va fi necesar, făcând apel la respectare demnității și intimității individuale a fiecărui pacient", se arată în mesajul transmis de reprezentanții spitalului într-un comunicat de presă.
Până ieri dimineaţă, doctorii erau mulţumiţi de evoluţia pacientului. Se pregăteau să-l externeze, dar erau îngrijoraţi că antrenorul avea tensiunea mărită după ce s-a trezit din somn.
La ora 8 dimineaţa, Mircea Lucescu a ieşit din salonul în care a fost internat și a mers pe picioarele lui pentru ultimele investigații înainte de externare. O oră mai târziu a facut infarct. Și-a revenit abia după 3 operațiuni de resuscitare, iar acum este la secţia de cardiologie, la Terapie Intensivă.
Reporter: Dar aţi auzit să fi făcut infarct?
Martor: Zice că a avut ceva complicaţii. Îl plimba din cauza voastră, din cămăruţă în cămăruţă, că a zis că e plin de presă.
"Tot răul este spre bine. A avut noroc că a făcut infarctul cât încă era în spital. Dacă l-ar fi făcut acasă, ar fi fost mai complicat. Până venea echipa de intervenţie, până se lămureau, până dădea telefon... aşa a avut avantajul că s-a putut interveni direct.", spune Ovidiu Ioanițoaia, jurnalist.
Mircea Lucescu a fost supus și unei angiografii, o procedură minim invazivă, care verifică dacă arterele coronariene sunt blocate. Marţi trecuse cu brio de operaţia de montare a unui defibrilator, al cărui rol era să îi ţină sub control tulburările de ritm ale inimii. Practic, dispozitivul emite mici impulsuri electrice ori de câte ori ritmul cardiac o ia razna. Medicii încearcă acum să afle motivul infarctului. Apropiaţii aşteaptă veşti cu sufletul la gură.
"Nu a fost niciodată în comă. Este bine, este conştient, e cooperant. Să sperăm că va depăşi acest moment de impas. Urma să fie externat, iar acum nu se pune problema. Sigur va trebui să mai stea câteva zile în spital. Să dea Dumnezeu să se însănătoşească.", adaugă jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia.
Spitalul Univesitar a impus măsuri speciale după infarctul antrenorului.
Vizitele au fost limitate in toata aripa în care este internat Mircea Lucescu: fiecare pacient a putut primi o singură rudă, pentru cel mult cinci minute. În plus, a fost suplimentată și paza, iar accesul este strict controlat.
"Nu avem nimic în momentul acesta de declarat. Când vor fi noutăţi pe care vrem să le comunicăm sau pe care Mircea vrea să le comunice, o să revin către dumneavoastră. În perioada aceasta dorim intimitate.", precizează Matei Lucescu, nepotul lui Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu îşi încheiase joi mandatul de selecţioner al naţionalei, iar preşedintele Federaţiei Române de Fotbal îi propusese deja o altă colaborare.
"Am fost la el, am stat acolo o perioadă de lungă de timp împreună cu preşedintele.", spune şi Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al echipei naţionale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
