Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Daniel Pancu, fostul selecţioner de la tineret, prezentat oficial drept noul antrenor al lui CFR Cluj

Reprezentanţii echipei de fotbal CFR Cluj, vicecampioana României en-titre şi deţinătoarea Cupei României, au anunţat, oficial, înregimentarea lui Daniel Pancu, acesta devenind noul antrenor principal al echipei.

de Redactia Observator

la 30.10.2025 , 14:55

CFR Cluj a trecut printr-o perioadă tumultoasă în startul acestui sezon, iar patronul Neluţu Varga a sperat că poate redresa corabia cu ajutorul italianului Andrea Mandorlini, dar echipa nu a dat randamentul scontat, astfel că cele două părţi s-au despărţit.

Neluţu Varga a mizat pe o revenire a lui Dan Petrescu la echipă, dar starea de sănătate a acestuia nu-i permite să se întoarcă în regim de urgenţă astfel că, în cele din urmă, patronul CFR-ului a decis sa bată palma cu Daniel Pancu, fost selecţioner al naţionalei de tineret.

Cele două părţi s-au înţeles destul de rapid, astfel că cei de la CFR Cluj l-au prezentat oficial, joi, pe Pancu drept noul antrenor principal al echipei.

Articolul continuă după reclamă

Există informaţii care arată că Pancu a semnat un contract valabil până la sfârşitul actualului sezon, urmând ca, în funcţie de rezultate şi de evoluţia echipei, cele două părţi să decidă dacă mai prelungesc aceasă colaborare şi din vară.

Pancu recunoscuse de câteva zile negocierile şi a precizat că a decis să preia pe CFR Cluj tocmai pentru că este de părere că ardelenii beneficiază de un lot valoros şi numeros. Ba chiar tehnicianul a anunţat că este pregătit să facă o curăţenie în lotul CFR-ului, în iarnă, astfel încât să rămână la echipă doar cine merită cu adevărat.

"Bun venit în familia CFR, Daniel Pancu! CFRiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că Daniel Pancu este noul nostru antrenor. În ultimii doi ani, fostul internațional a fost selecționerul naționalei de tineret a României, alături de care a participat la Campionatul European U21 din Slovenia. Anterior, Daniel Pancu a mai pregătit România U20, dar și formațiile Rapid București și Politehnica Iași. Noul nostru antrenor își va intra în atribuții începând de sâmbătă, după partida cu Dinamo. Îi urăm, pe această cale, mult succes, cât mai multe reușite și amintiri frumoase alături de noi", a fost mesajul transmis de cei de la CFR Cluj cu ocazia prezentării lui Pancu.

CFR Cluj ocupă abia locul 13 în clasamentul Superligii, la momentul actual, fiind la şase puncte de locul 6, ultimul care asigură accederea în play-off. Pentru CFR urmează derby-ul cu Dinamo din deplasare, de vineri, 31 octombrie 2025, meci la care pe banca tehnica vor sta, ca şi la meciurile cu Farul Constanţa sau CSM Slatina, Ovidiu Hoban şi Laurenţiu Rus.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoapărarea ar trebui să fie curs obligatoriu pentru fete în școală?
Observator » Sport » Daniel Pancu, fostul selecţioner de la tineret, prezentat oficial drept noul antrenor al lui CFR Cluj