Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doliu în sportul românesc! S-a stins din viață Florența Mihai, prima româncă finalistă la Roland Garros

Florența Mihai, prima jucătoare de tenis română care a ajuns până în finala de la Roland Garros, în 1977, (atât la simplu, cât și la dublu mixt), s-a stins din viață, miercuri dimineață, la vârsta de 60 de ani

de Redactia Observator

la 14.10.2015 , 13:05

Florența Mihai, prima jucătoare de tenis română care a ajuns până în finala de la Roland Garros, în 1977, (atât la simplu, cât și la dublu mixt), s-a stins din viață, miercuri dimineață, la vârsta de 60 de ani

Una dintre cele mai mari talente pe care le-a avut tenisul românesc și-a dedicat întreaga viață fenomenului sportului alb de la noi din țară, fie din postura de jucătoare, fie din cea de antrenor sau făcând parte din echipa Federației Române de Tenis.

Dintre meritele pe plan sportiv ca jucătoare, Florența Mihai a obținut medalia de bronz la Roland Garros în 1976; s-a clasat în primele opt jucătoare la simplu, la US Open-ul din 1979 și a făcut parte din echipa de Cupa Federației a României timp de șase ediții (dublu alături de Virginia Ruzici), reușind să intre în primele 8 echipe din Grupa Mondială la edițiile din 1983 – Zurich, 1981 - Tokyo, 1980 – Berlin, 1978 – Melbourne, anunță un comunicat al Federației Române de Tenis.

Articolul continuă după reclamă

Multiplă campioană națională la probele de simplu, dublu și dublu mixt (1971-1983), Florența Mihai s-a impus și în multe turnee internaționale, printre altele câștigând proba de dublu a Campionatele Europene de Seniori (amatori) și medalia de bronz, la simplu, în 1978.

Ca antrenor, Florența Mihai a fost căpitan-nejucător al echipei de Cupa Federației, aproximativ 14 ani, incluzând trei ediții în Grupa Mondială I și II, a condus echipa României la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), de la Atlanta (1996) și de la Sydney (2000) și a fost antrenoarea unor jucătoare de top precum Irina Spîrlea- loc 7 mondial, Ruxandra Dragomir- loc 15 mondial și Irina Begu.

În cadrul Federației Române de Tenis, a activat ca Secretar General (1984 – 1989), antrenor federal, consilier de specialitate și consilier președinte.

Pentru performanțele sale, FLORENȚA MIHAI a fost numită antrenor emerit, a primit Ordinul Meritul Sportiv Clasa I (1979 și 1977) și Medalia Națională: serviciul Credincios Clasa a III-a.

Toți cei care vor să-și ia ”la revedere” sunt așteptați joi (15 octombrie 2015), între orele 13:00 - 15:00, la sediul Federației Române de Tenis din str. Pierre de Coubertin, nr. 11, sector 2, București, unde va fi depus corpul neînsuflețit.

.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Doliu în sportul românesc! S-a stins din viață Florența Mihai, prima româncă finalistă la Roland Garros