FCSB câştigă semifinala barajului de Conference League cu FC Botoşani şi aşteaptă marele meci cu Dinamo
FCSB s-a calificat, duminică seara, în finala barajului de Conference League, după ce a trecut, 4-3, de FC Botoşani, la capătul unui meci care a avut nevoie de prelungiri pentru a se departajarea.
FCSB şi FC Botoşani s-au înfruntat în semifinala barajului de Conference League pe Stadionul Steaua. FCSB ar fi avut avantajul terenului propriu, graţie clasării mai bune la finalul play-out-ului, dar nu a putut organiza meciul pe Arena Naţională, aşa că a fost obligată să se mulţumească cu arena din Ghencea.
Veniţi la Bucureşti pentru a-şi vinde scump pielea, botoşănenii au deschis scorul în minutul 14, prin Mailat, însă FCSB a întors rezultatul graţie golurilor marcate de Joao Paulo, Dawa şi Florin Tănase.
Părea că disputa se îndreaptă spre o victorie clară a FCSB-ului, însă oaspeţii au avut o răbufnire de orgoliu pe final. Mailat a redus din diferenţă, în minutul 77, iar Kovtalyuk a egalat, când nimeni nu se mai aştepta, în al 4-lea minut al prelungirilor.
Astfel, cu 3-3 pe tabelă, s-a intrat în reprizele suplimentare. Octavian Popescu a marcat golul calificării pentru FCSB în minutul 107, profitând şi de largul concurs al lui Andrei Miron, fostul fundaş de la FCSB, actualmente la FC Botoşani, fiind depăşit extrem de uşor atât la acest gol, cât şi la două dintre celelalte reuşite ale gazdelor.
S-a terminat FCSB - FC Botoşani 4-3, iar trupa antrenată de Marius Baciu aşteaptă, acum, marele meci cu Dinamo Bucureşti. FCSB şi Dinamo se înfruntă vineri, 29 mai, de la ora 20.30, pe Stadionul Arcul de Triumf, într-un meci cu calificarea în Conference League pe masă.
Învingătoarea dintre Dinamo şi FCSB va fi a 4-a şi ultima echipă din România calificată în viitorul sezon al cupelor europene, după Universitatea Craiova, Universitatea Cluj şi CFR Cluj.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
