Federaţia Română anunţă că îl susţine pe Wadim Rosenstein la alegerile pentru şefia FIDE
Federaţia Română de Şah a anunţat că îl susţine pe germanul Wadim Rosenstein la alegerile pentru şefia Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE).
Într-un comunicat semnat de preşedintele FR Şah, Vlad Ardeleanu, se arată că forul de la Bucureşti a decis susţinerea lui Wadim Rosenstein, deoarece programul acestuia include iniţiative importante pentru dezvoltarea acestui sport.
Alegerile vor avea loc în cadrul Adunării Generale de la Samarkand, unde Jan Henric Buettner, Wadim Rosenstein şi Timur Turlov vor candida la preşedinţie.
În prezent, sunt listate 202 federaţii naţionale cu drept de vot, fiecare federaţie reprezentată având dreptul la un vot. Numărul necesar în cele din urmă pentru a câştiga va depinde de câte voturi valabile sunt exprimate.
Dar nu toţi membrii FIDE pot participa
Rusia şi Rwanda sunt singurele două federaţii suspendate în prezent de FIDE şi, prin urmare, nu sunt incluse printre cei 202 de alegători eligibili.
La 24 iulie, Arkady Dvorkovich, preşedintele rus al Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE), a anunţat că îşi suspendă activitatea în cadrul forului, după ce a fost inclus pe cea mai recentă listă de sancţiuni a Uniunii Europene.
Dvorkovich, fost viceprim-ministru rus care a condus FIDE din 2018, afirmase în iunie că va candida pentru un nou mandat la preşedinţie.
În prezent, Viswanathan Anand, campion mondial indian la şah, este preşedinte interimar al federaţiei.
