Una dintre cele mai talentate tinere fotbaliste din lume, înjunghiată mortal din cauza unui telefon mobil
Lumea fotbalului mondial este în doliu, după ce reprezentanţii Federaţiei de Fotbal din Jamaica au anunţat, sâmbătă, decesul, la doar 20 de ani, a Taraniei Clarke, una dintre cele mai talentate tinere fotbaliste din lume.
Lumea fotbalului mondial este în doliu, după ce reprezentanţii Federaţiei de Fotbal din Jamaica au anunţat, sâmbătă, decesul, la doar 20 de ani, a Taraniei Clarke, una dintre cele mai talentate tinere fotbaliste din lume.
Tarania Clarke a murit vineri seara, în Kingston, capitala statului Jamaica, după ce ar fi fost bătută şi înjunghiată într-un conflict pornit de la un telefon mobil.
Tarania Clarke urma să ajungă în campionatul din Statele Unite ale Americii
Conform goal.com, deocamdată nu se ştiu exact toate circumstanţele care au dus la producerea acestei tragedii, existând informaţii conform cărora Tarania Clarke ar fi fost victima unui jaf pus la cale de o altă femei.
În ciuda vârstei fragede, Tarania a debutat în acest an în naţionala de senioare a Jamaicăi, având trei selecţii şi două goluri înscrise.
Tarania a făcut parte din lotul lărgit al Jamaicăi pentru Cupa Mondială disputată în vară, în Franţa, şi era considerată una dintre cele mai talentate tinere jucătoare din lume.
Evoluţiile sale au atras atenţia unor cluburi din cel mai tare campionat din lume, cel al Statelor Unite ale Americii, unde ar fi trebuit să ajungă la începutul anului viitor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰