Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gabriela Szabo şi Mihai Covaliu și-au anunțat candidatura la președinția COSR

Fosta campioană mondială și olimpică de atletism Gabriela Szabo şi preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Mihai Covaliu, şi-au anunţat candidatura la preşedinţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

de Redactia Observator

la 12.10.2016 , 21:32

Fosta campioană mondială și olimpică de atletism Gabriela Szabo şi preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Mihai Covaliu, şi-au anunţat candidatura la preşedinţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Gabriela Szabo a anunțat pe contul său de Facebook, miercuri, că va candida la președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

''Dragi prieteni, am decis să candidez la Președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român! Vă invit, astfel, pe toți, să fiți alături de echipa mea pe acest nou drum pe care COSR trebuie să și-l asume pentru a ne redefini aspirațiile și așteptările față de sportul românesc'', anunță fostul ministru al Tineretului și Sportului pe Facebook.

Articolul continuă după reclamă

''Relansarea sportului de performanță și promovarea sportului de masă în România sunt obiectivele cu care eu mă înscriu în această competiție, pe care mi-am propus să o câștig pentru copiii și tinerii noștri. Știu ce înseamnă competiția, mi-am dedicat întreaga viață sportului, am făcut cunoscut numele țării mele în lume, m-am mândrit că sunt româncă și asta îmi doresc pentru noi toți. Voi readuce sportul românesc pe podiumurile internaționale'', a mai spus Szabo.

''Succesul nostru depinde de o politică armonioasă de dezvoltare, bazată pe un echilibru între sportul de mare performanță, educație și încurajarea oamenilor de orice vârstă să se îndrepte către sport. Susținerea și ideile voastre sunt startul de care am nevoie. Vă invit să fiți alături de mine, dar nu în tribune, ci pe pistă'', precizează Gabriela Szabo.

Mihai Covaliu a fost prima persoană care şi-a înregistrat dosarul pentru alegerile din noiembrie.

La sediul COSR, Covaliu a fost însoţit de Vasile Câtea, preşedintele FR Box, Răzvan Pârcălabu, preşedintele FR Lupte, Cristinel Romanescu, preşedintele FR Tenis de masă, Irina Deleanu, preşedintele FR Gimnastică ritmică, Geroge Cosac, preşedintele FR Tenis, Sorin Iacoban, preşedintele FR Şah, şi George Boroi, preşedintele CSA Steaua. Toţi aceştia îl susţin pe Covaliu şi şi-au depus la rândul lor canidaturile pentru funcţia membru al Comitetului Executiv al COSR.

Alexandru Dedu, preşedintele FR Handbal, îl susţine şi el pe fostul scrimer, candidând pentru funcţia de vicepreşedinte al COSR.

Tot pentru această funcţie s-a înscris, zilele trecute, Sorin Babii, preşedintele FR Tir.

Depunerea dosarelor de candidatură pentru funcţiile de conducere şi de membru al Comitetului Executiv al COSR se poate face până în 17 octombrie, ora 18.00. A doua zi se întruneşte Comisia de Etică a forului, pentru validarea candidaturilor, care vor fi prezentate apoi în şedinţa Comitetului Executiv, programată în 24 octombrie. Alegerile vor avea loc în 15 noiembrie.

Preşedintele COSR, Alin Petrache, şi-a prezentat demisia, la 29 august, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al COSR, el motivându-şi decizia prin neîndeplinirea obiectivului de medalii la Jocurile Olimpice de la Rio.

Alin Petrache era preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român din 2014. COSR este condus până la alegeri de Nicu Vlad, vicepreşedinte al forului şi preşedinte al FR Haltere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Sport » Gabriela Szabo şi Mihai Covaliu și-au anunțat candidatura la președinția COSR