Gazzetta dello Sport: "Man și Mihăilă puteau întoarce meciul". Ce scrie presa europeană după ce Belgia a învins România cu 2-0
EURO 2024. Marca spune că "Belgia a fost net superioară României, iar grupa este incredibil de strânsă", iar Bild subliniază că "România a fost curajoasă". Presa europeană a remarcat diferența de valoare din jocul de la Koln și că ultima etapă din grupa E va fi una a morții, scrie GSP.
Cotidianul spaniol Marca a titrat în cronica online: "Echipa lui Tedesco a fost net superioară României, iar grupa e foarte strânsă, toate cele patru echipe având câte trei puncte. Golurile marcate vor fi cruciale pentru a decide cine merge mai departe între cele mai bune 16 formații ale Europei". AS, alt ziar din Madrid, merge pe aceeași linie: "De Bruyne, ales omul meciului, a condus Belgia spre victorie. Cele patru echipe din Grupa E intră la egalitate în ultima etapă. Belgia, biciuită de un Kevin De Bruyne galactic, a reacționat la timp pentru a urca în trenul pentru «optimi». S-a impus (2-0) în fața României, marea surpriză a ţnceputului la Euro 2024. Victoria belgiană anunță o rundă de infarct și două partide foarte palpitante".
Gazzetta dello Sport: "Man și Mihăilă puteau întoarce meciul"
Cel mai bine vândut jurnal italian de sport a scos clar în evidență că "repriza secundă de la Koln a fost mai echilibrată, Stanciu și colegii săi încercând să pătrundă mai ales prin centru. Man și Mihăilă, extremele care au promovat recent în Serie A cu Parma, și-au creat câteva ocazii bune, dar le-au ratat. Nici Lukaku nu s-a deblocat, dar Belgia a făcut-o. Tielemans și De Bruyne au uimit România. Un alt gol i s-a anulat cu VAR atacantului (e al treilea la acest turneu), ţnsş trupa lui Tedesco s-a trezit din nou în lupta pentru «optimi», într-o grupă care este încă foarte deschisă".
L'Equipe, cotidianul numărul 1 din Franța a privit mai mult spre învingători: "Învinsă luni, în meciul de deschidere, Belgia și-a revenit în grupa E cu o victorie (2-0) în fața României sâmbătă seara. Formația Domenico Tedesco a reușit o prestație convingătoare, cu Kevin De Bruyne marcând golul decisiv pe final de meci".
- Presa din Belgia, mesaj tranșant imediat după golul cu România, cel mai rapid din istoria țării lor: "Două...
- "Belgia a zdrobit România". Presa maghiară, reacţie după înfrângerea "tricolorilor" în faţa "diavolilor...
- Cum a reacționat presa belgiană după ce Hagi a declarat că România va învinge Belgia și va ajunge în...
- Presa belgiană, reacţie neaşteptată după victoria cu România. Vedetele Tielemans, Lukaku sau de DeBruyne,...
- EURO 2024. Edi Iordănescu, după 0-2 cu Belgia: "Vom răsplăti suporterii cu o calificare, vă spun sigur asta"
- EURO 2024. Radu Drăguşin: "Am întâlnit locul 3 mondial. Avem un obiectiv şi e foarte realizabil"
Bild: Românii au fost curajoși
Bild, tabloidul cu cel mai mare tiraj din Europa scrie: "Victorie eliberatoare pentru Belgia. 'Dracii Roșii' au celebrat golul fulgerător al lui Tielemans, Lukaku a sărbătorit prea devreme. Românii au fost curajoși și au ratat cea mai mare ocazie a părții secunde. Apărătorul Mogoș a vorbit clar despre spiritul de echipă: „Chiar dacă aș sta pe bancă sau în tribună, m-aș arunca de pe un pod pentru echipa națională a României. Și toți ceilalți sunt ca mine".
Și englezii de la The Sun și-au axat comentariile elogioase pentru campionul din Premier League: "Dracii Roșii își revin după debutul horror la Euro 2024 și acum toate echipele din grupa E se află la egalitate cu trei puncte. Kevin De Bruyne a primit, în fine, răsplata meritată pentru o seară strălucitoare în care a scos Belgia din coșmarul trăit cu Slovacia. Căpitanul belgienilor a fost pur și simplu peste tot pentru echipa lui Tedesco, împingând-o înainte și refuzând să accepte altceva decât victoria". Daily Mail, un alt tabloid englez avertizează în privnța "tricolorilor": "Nu excludeți încă România! A pierdut azi, dar a demonstrat încă o dată că va rămâne în acest turneu pe termen lung. La finalul meciului, jucătorii s-au dus la fani pentru a le mulțumi și e clar că suporterii încă se bucură de prezența șa Euro. Acum, atenția se îndreaptă spre Slovacia. Lupta este strânsă, atât de strânsă. O dată cu victoria, Belgia a urcat pe locul al doilea, după România, la numărul de goluri marcate. Nimeni nu poate spune cine va ieși din grupă?".
EURO 2024. România conduce în grupa E. Toate echipele au câte trei puncte
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024.
În ciuda înfrângerii, România ocupă prima poziție în clasamentul grupei, în care fiecare echipă are câte trei puncte. Locul doi revine Belgiei, urmată de Slovacia și de Ucraina.
Ultima etapă a grupelor a devenit astfel decisivă. România are nevoie de victorie sau de egal cu Slovacia, partidă care se va disputa miercuri, la Frankfurt.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰