Simona Halep, calificare spectaculoasă în finala turneului de la Dubai
Simona Halep, locul 2 mondial, s-a calificat, vineri, în finala turneului feminin de tenis de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), competiţie dotată cu premii în valoare de peste 2,6 milioane de dolari.
![Simona Halep, calificare spectaculoasă în finala turneului de la Dubai Simona Halep joacă la Dubai a 37-a finală de turneu profesionist din carieră](https://img.observatornews.ro/0/2020/2/21/344234/1582303767524844d7.webp?w=430&f=2&v=2)
- Simona Halep s-a calificat în finala turneului feminin de tenis de la Dubai
- În ultimul act al competiţiei, Halep dă piept cu Elena Rybakina (Kazahstan)
Simona Halep, locul 2 mondial, s-a calificat, vineri, în finala turneului feminin de tenis de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), competiţie dotată cu premii în valoare de peste 2,6 milioane de dolari.
După două meciuri mai puţin reuşite, cu Ons Jabuer (Tunisia) şi cu Aryna Sabalenka (Belarus), Simona a evaluat în semifinala cu Jennifer Brady (Statele Unite ale Americii) ca în vremurile bune, astfel că americanca nu a avut nicio şansă.
Simona s-a impus categoric, scor 6-2, 6-0, la capătul unui meci care a durat doar aproximativ o oră de joc şi în care sportiva noastră a avut emoţii doar în startul partidei, salvând două mingi de break ale adversarei la 1-0 pentru ea.
Din acel moment, pe teren a existat, practic, o singură jucătoare, disputa curgând într-o singură direcţie.
- Dubai, Monaco şi New York, locurile de fiţe preferate pentru Revelion. O petrecere poate ajunge şi la 54.000 de...
- Petru are o rulotă într-un târg din Timişoara. Produsul care a prins la tineri: "Jumătate se miră, un sfert îl...
- Jannik Sinner, liderul ATP, scapă cu doar 3 luni de suspendare, după un acord cu Agenţia Mondială Antidoping
- PAOK - FCSB 1-2 în Europa League. Roş-albaştrii au întors scorul după pauză
- Arenă de peste 580 de milioane de lei în Bucureşti. În curând, încep lucrările la stadionul lui Dinamo
Sâmbătă, în ultimul act al competiţiei, Simona Halep dă piept cu Elena Rybakina, din Kazahstan, locul 19 mondial, sportivă care, în semifinale, a învins-o cu un dublu 7-6 pe croata Petra Martic, favorită 8.
Simona Halep şi Elena Rybakina s-au mai întâlnit o singură dată până acum, la Wuhan, în China, anul trecut, iar Rybakina s-a impus, profitând de abandonul sportivei noastre.
Dacă se impune în meciul de sâmbătă, Simona Halep câştigă pentru a doua oară în istorie turneul din Dubai. În finala din 2015 a învins-o, scor 6-4, 7-6, pe buna sa prietenă Karolina Plişkova (Cehia).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰