Jaqueline Cristian, direct în turul II la Miami după retragerea Emmei Răducanu. Programul româncelor
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian este una dintre principalele beneficiare ale retragerii britanicei Emma Răducanu de pe tabloul principal al turneului feminin de tenis de la Miami, competiţie dotată cu premii totale în valoare de peste 9,4 milioane de dolari.
Emma Răducanu este considerată favorită 24 la Miami, dar a fost obligată să se retragă din competiţie, astfel că tabloul principal al turneului a suferit modificări. În noua configuraţie, Jaqueline Cristian a fost desemnată favorită 34 şi a obţinut calificarea directă în turul II al competiţiei. România mai este reprezentată la Miami de celelalte două jucătoare de TOP 100 mondial, Sorana Cîrstea şi Elena Gabriela Ruse.
În primul tur, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Shuai Zhang, din China, locul 61 mondial, în timp ce Elena Gabriela Ruse dă piept cu Antonia Ruzic, din Croaţia, locul 55 mondial.
Sorana Cîrstea şi Shuai Zhang s-au înfruntat de cinci ori până acum, iar sportiva din China conduce, cu 3-2, la victorii în meciuri directe. Ba chiar Shuai Zhang a câştigat ultimele trei meciuri directe, 6-1, 6-1, la Miami, în 2022, 4-6, 6-1, 7-6, la Birmingham, în 2022, şi 6-4, 3-6, 6-4, la Wuhan, anul trecut. Sorana nu a mai învins-o pe chinezoaică de la Strasbourg, din 2021, 6-2, 6-1.
Elena Gabriela Ruse şi Antonia Ruzic s-au mai înfruntat o singură dată până acum, la US Open, în 2024, când românca s-a impus clar, 6-2, 6-2.
Prin simpla participare la Miami, Sorana Cîrstea şi Elena Gabriela Ruse au asigurate câte 10 puncte WTA şi 24.335 de dolari. Dacă se impune în primul tur, Elena Gabriela Ruse dă, în turul doi, peste americanca Madison Keys, favorită 15. Ruse a pierdut ambele meciuri jucate până acum cu sportiva din Statele Unite ale Americii, dar americanca s-a impus de fiecare dată foarte greu, 7-6, 2-6, 7-5, la Australian Open, în 2025, şi 6-7, 7-5, 7-5, la Wimbledon, tot în 2025.
În schimb, dacă trece de Shuai Zhang, Sorana Cîrstea dă, în turul doi, peste Linda Noskova, din Cehia, favorită 14. Cele două sportive s-au mai înfruntat de trei ori până acum. La Brisbane, în 2024, Noskova a bătut-o pe Sorana, 6-4, 4-6, 6-4. Anul acesta, Sorana a câştigat meciul de la Dubai, 6-1, 6-4, dar cehoaica s-a revanşat la Indian Wells, 6-7, 6-4, 6-4.
Calificată direct în turul II, Jaqueline Cristian are asigurate 35 de puncte WTA şi 36.110 dolari. Ea va juca primul meci cu învingătoarea dintre americanca Peyton Stearns şi o jucătoare venită din calificări. Jaqueline Cristian şi Peyton Stearns nu s-au mai întâlnit până acum.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
