Jucător român de tenis, SUSPENDAT din cauza pariurilor
Tenismanul român Mihăiţă Damian a fost suspendat un an şi amendat cu 5.000 de euro pentru că a pariat pe mai multe meciuri, a anunţat, vineri, site-ul tennis.com.
Tenismanul român Mihăiţă Damian a fost suspendat un an şi amendat cu 5.000 de euro pentru că a pariat pe mai multe meciuri, a anunţat, vineri, site-ul tennis.com.
Corpul de Integritate din Tenis (TIU) a anunţat că Damian a făcut 199 de pariuri în perioada 2011-2013, însă a precizat că nu a pariat pe meciurile în care era implicat.
Mihăiţă Damian, în vârstă de 23 de ani, ocupă locul 1.642 în clasamentul de dublu.
Tenismanul australian Calum Puttergill (23 de ani) a fost suspendat şase luni şi amendat cu 10.000 de dolari, pentru că a făcut pariuri online în perioada 2012-2014.
Puttergill ocupă locul 1.207 în clasamentul de simplu.
La 10 ianuarie, tenismanul român Alexandru-Daniel Carpen a fost suspendat pe viaţă pentru trucare de meciuri. TIU, un organism creat în 2008 de principalele instituţii care guvernează tenisul profesionist, a descoperit că românul de 30 de ani a făcut o propunere de corupere unui alt jucător, al cărui nume nu a fost menţionat, în octombrie 2013. Carpen a recunoscut acuzaţia în 2015, iar ofiţerul TIU care l-a audiat a decis suspendarea pe viaţă a jucătorului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰