Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Marius Şumudică, dat afară de la Gaziantepspor după prima înfrângere suferită în patru luni

Marius Şumudică, antrenorul formaţiei turce Gaziantepspor, a fost îndepărtat de la conducerea echipei la o zi după ce echipa sa a suferit prima înfrângere într-un meci oficial după patru luni.

de Cristi Ioniţă

la 10.01.2021 , 17:30

Marius Şumudică ar putea ajunge la Al Shabab, în Arabia Saudită Marius Şumudică a condus pe Gaziantepspor pentru aproximativ un an şi jumătate - Hepta
  • Marius Şumudică a dus pe Gaziantepspor în topul campionatului din Turcia.
  • Marius Şumudică ar putea ajunge la Al Shabab, în Arabia Saudită.

Eşecul înregistrat în deplasare cu Sivasspor, 1-2, i-a fost fatal lui Şumudică, mai ales şi pe fondul discuţiilor avute în contradictoriu cu conducerea clubului pentru prelungirea contractului scadent în vară.

Reprezentanţii clubului Gaziantepspor au anunţat despărţirea de Şumudică prin postarea unui mesaj scurt pe site-ul oficial al clubului.

"Ne despărţim de Marius Şumudică, antrenorul echipei noastre timp de aproximativ un an şi jumătate, în urma unui acord mutual. Dorim să îi mulţumim lui Marius Şumudică şi staff-ului său pentru contribuţia la dezvoltarea echipei şi să le urăm succes pe mai departe în cariera lor", a fost mesajul transmis de reprezentanţii clubului turc.

Articolul continuă după reclamă

Marius Şumudică a făcut adevărate minuni la conducerea lui Gaziantepspor. Deşi era nou-promovată, echipa turcă a încheiat pe locul 8 sezonul precedent, iar acum se află pe locul 4, la trei puncte de liderul Beşiktaş Istanbul, după ce Mirallas şi compania au reuşit o serie impresionantă de 17 meciuri oficiale fără înfrângere.

Şumudică ar putea ajunge la Al Shabab, în Arabia Saudită

Gaziantepspor a suferit doar două înfrângeri în campionat, 1-3 în deplasare, cu Galatasaray, în prima etapă a campionatului, şi 1-2 la Sivasspor, sâmbătă, după un alt meci în care echipa antrenată de Marius Şumudică a suferit din cauza erorilor comise de brigada de arbitri.

Eşecul suferit şi discuţiile în contradictoriu despre prelungirea contractului au dus la întreruperea relaţiilor dintre Marius Şumudică şi conducerea clubului turc.

Acum, tehnicianul român analizează posibilitatea preluării unei noi echipe, fiind dorit în mod insistent de Al Shabab, din Arabia Saudită, formaţie la care evoluează argentinianul Ever Banega sau portughezul Fabio Martins.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sport » Marius Şumudică, dat afară de la Gaziantepspor după prima înfrângere suferită în patru luni