Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primul lucru pe care îl va face David Popovici când se întoarce în ţară. Cum a ajuns românul un "Ian Thorpe al vremurilor noastre"

David Popovici, care a câştigat, miercuri, a doua medalie de aur la Campionatul Mondial de nataţie, a declarat că dacă i se va “urca la cap” popularitatea, atunci va primi “două palme imaginare” de la apropiaţii săi, însă el consideră că nu se va ajunge la o astfel de situaţie.

de Redactia Observator

la 23.06.2022 , 12:39

Primul lucru pe care îl va face David Popovici când se întoarce în ţară. Noua stea a înotului mondial nu ştie cum va fi privit în România Primul lucru pe care îl va face David Popovici când se întoarce în ţară. Noua stea a înotului mondial nu ştie cum va fi privit în România - Profimedia

David Popovici este noua revelaţie a sportului românesc. Înotătorul de 17 ani a reuşit să cucerească în mai puţin de trei zile, două medalii de aur la Campionatele Mondiale organizate la Budapesta.

“Chiar nu ştiu cum voi fi privit, însă eu voi fi absolut la fel, mă voi comporta absolut la fel. Dacă e cumva vreodată să mi se urce la cap ştiu că voi primi două palme imaginare de la apropiaţii mei şi o să-mi revin imediat, dar nu o să se ajungă acolo. Pentru că am nişte oameni liniştiţi în jurul meu, oameni la fel de si mpli ca şi mine”, a spus Popovici la TVR, citat de news.ro

El a explicat şi cum gestionează presiunea înainte de curse: “Vizualizez foarte mult cursele înainte şi îmi imaginez orice scenariu care se poate întâmpla. Îmi imaginez tot şi asta cred că mă ajută să fiu exact în momentul ăla şi să nu poată să mă ia absolut nimic prin surprindere. Mi-am imaginat o cursă bună, o cursă pe care o câştig, pentru că asta îmi doresc”.

Articolul continuă după reclamă

Înotătorul român a menţionat că primul lucru pe care îl va face după revenirea în România va fi să mănânce ceva bun: “Nu ştiu, că mănânc ceva bun, probabil nişte sushi, o lasagna.”

Pe acelaşi subiect

David Popovici, în vârstă de 17 ani, a câştigat miercuri medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului Mondial de Nataţie, competiţie care se desfăşoară la Budapesta. Popovici a obţinut la CM şi aurul la 200 m liber. Popovici, care în semifinale a obţinut timpul 47.13, record mondial la juniori, a încheiat finala cu timpul 47.58. David Popovici a câştigat la Budapesta şi medalia de aur la 200 m liber, cu timpul 1:43.21, de asemenea record mondial la juniori.

Cum a ajuns românul Popovici un "Ian Thorpe al vremurilor noastre"

David Popovici devine primul înotător care câştigă probele de 100 şi 200 de metri în cadrul aceleiaşi competiţii, în ultimii 49 de ani. Presa de specialitate îl compară deja cu faimosul sportiv australian Ian Thorpe. David Popovici, deţinător a numeroase recorduri mondiale de juniori în probele de 100 şi 200 metri liber, şi proaspăt campion mondial la seniori, s-a născut la 15 septembrie 2004, la Bucureşti. Specializat în stilul liber, este legitimat la CS Dinamo Bucureşti după ce a activat la rivala CSA Steaua, potrivit Agerpres

A început înotul în bazinul din incinta Complexului Naţional Sportiv "Lia Manoliu" din Bucureşti, la recomandarea unui medic ortoped, pentru a-şi corecta micile deformaţii ale coloanei vertebrale, potrivit cosr.ro, site-ul oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. După iniţierea în nataţie cu antrenorii Bogdan Stroe şi Bogdan Manea, au urmat antrenamentele cu Doina Potolea, sub îndrumarea căreia şi-a perfecţionat tehnica.

La numai zece ani a cucerit primul său titlu naţional la înot, performanţă care l-a determinat să continue să practice acest sport de performanţă. Începutul colaborării cu tehnicianul Adrian Rădulescu a însemnat startul rezultatelor remarcabile.

După o serie de noi recorduri naţionale stabilite la categoria sa de vârstă, în 2019, la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku a cucerit medalia de aur la 100 m liber, cu record naţional la categoriile de vârstă de 15, 16, 17 şi 18 ani şi două de argint, la 50 şi 200 metri liber.

În 2020, a cucerit titlurile naţionale de seniori la 100 şi 200 metri liber, şi 200 metri mixt, iar în luna mai 2021, la Campionatele Europene de la Budapesta, în calificările probei de 100 metri liber, a reuşit să înoate sub baremul pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020 şi şi-a asigurat prezenţa în întrecerile olimpice din capitala niponă.

Cu două săptămâni înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, la Campionatele Europene rezervate juniorilor de la Roma, a câştigat titlul mondial la 100 metri liber cu un nou record mondial la juniori (47:30) care a reprezentat şi cel mai bun timp al anului, inclusiv la seniori.

Câteva zile mai târziu, tot cu record mondial s-a calificat în semifinalele probei de 200 metri liber. La finalul competiţiei, în palmaresul său s-au adăugat trei medalii de aur (50, 100, 200 metri liber) şi una de argint în proba de ştafetă 4 X 100 metri liber cu echipa României, alături de Mihai Gergely, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu.

La Jocurile Olimpice de la Tokio 2020, David Popovici a obţinut un merituos loc 4 în proba de 200 metri liber şi o clasare în finală (locul 7) la 100 metri liber, notează olympics.com. La 6 noiembrie 2021, a câştigat finala la 200 de metri liber la Campionatul European de nataţie de la Kazan, devenind primul înotător român campion european în bazin scurt la seniori, precizează swimrankings.net.

Alături de Robert Glinţă, a fost desemnat sportivul anului 2021 de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern. David Popovici a câştigat Premiul Piotr Nurowski pe anul 2021, după ce a fost votat drept cel mai bun tânăr sportiv de pe continent la sporturile olimpice de vară.

La 20 iunie 2022, la numai 17 ani, a cucerit medalia de aur în proba de 200 metri liber, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, la debutul său la un Campionat Mondial de seniori, devenind primul şi singurul campion mondial la nataţie, la masculin, din istoria României. Prin performanţele sale la o vârstă fragedă, David Popovici a uimit lumea, fiind considerat o nouă stea a înotului mondial. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi văzut în magazine produse cu etichete care indică un gramaj mai mic?
Observator » Sport » Primul lucru pe care îl va face David Popovici când se întoarce în ţară. Cum a ajuns românul un "Ian Thorpe al vremurilor noastre"