Simona Halep s-a calificat în finala Roland Garros, după victoria în meciul cu Garbine Muguruza. Prima reacția a româncei
Simona Halep a câştigat semifinala turneului Roland Garros, în faţa jucătoarei spaniole Garbine Muguruza, scor 6-2, 6-4. Victoria în două seturi îi aduce româncei calificarea în finala Marelui Şlem şi totodată îi consolidează poziţia de lider mondial.
Simona Halep a câştigat semifinala turneului Roland Garros, în faţa jucătoarei spaniole Garbine Muguruza, scor 6-2, 6-4. Victoria în două seturi îi aduce româncei calificarea în finala Marelui Şlem şi totodată îi consolidează poziţia de lider mondial.
(Actualizare 18:00): Simona Halep a făcut primele declaraţii după câştigarea semifinalei de la Roland Garros.
"Sunt fericită că am încă o şansă să joc finala aici, în Grand Slam-ul meu favorit. Voi încerca tot posibilul ca să câştig. Ştiam că trebuie să fiu agresivă, totul a decurs bine, am fost rapidă şi agresivă. Am avut mare încredere după primul set şi nu am renunţat, am crezut în fiecare game", a declarat românca.
Comentariul Simonei Halep a fost preluat şi postat pe Twitter şi de organizatorii turneului de la Roland Garros:
(Actualizare 17.41): Victorie Simona Halep! Scor 6-2, 6-4! Românca joacă finala de la Roland Garros.
(Actualizare 17.38): Simona Halep câştigă un punct extrem de important şi foarte disputat pe serviciul său. Românca are 5-4 şi, în acest moment, este la doar un punct de finală.
(Actualizare 17.24): Simona Halep forţează şi reuşeşte break. Românca a egalat la 4 pe serviciul adversarei.
(Actualizare 17.18): Simona Halep răspunde cu aceeaşi monedă jucătoarei spaniole şi câştigă rapid punctul de pe serviciul său. Este 4-3.
(Actualizare 17.16): Muguruza se impune din nou pe serviciul său şi conduce cu 4-2.
(Actualizare 17.11): Simona Halep reduce din diferenţă. Este 2-3.
(Actualizare 17.08): Garbine Muguruza câştigă şi pe serviciul său şi se distanţează la 3-1 în setul al doilea.
(Actualizare 16.58): Jucătoarea spaniolă încearcă să forţeze după primul set dezastruos şi câştigă un break. Este 2-1 pentru Muguruza.
(Actualizare 16.56): Garbine Muguruza egalează pe serviciul său, în al doilea set. Este 1-1.
(Actualizare 16.51): Halep a câştigat şi primul punct al setului al doilea.
(Actualizare 16.48): Românca obţine un impresionant 6-1 în primul set, comentează şi cei de la Roland Garros, pe contul de Twitter.
(Actualizare 16.46): Simona Halep câştigă primul set, după un game extrem de disputat, pe serviciul jucătoarei spaniole.
(Actualizare 16.39): După ce a fost "în corzi" la începutul meciului, Garbine Muguruza reuşeşte un break şi câştigă pe serviciul Simonei Halep. Este 5-1 pentru româncă.
(Actualizare 16.35): Al treilea break reuşit de Simona Halep, în primul set. Ea conduce cu 5-0.
(Actualizare 16.28): Excelent început de partidă pentru Simona Halep. Românca a câştigat încă un punct pe serviciul său şi conduce cu 4-0.
(Actualizare 16.23): Simona Halep câştigă al doilea break al partidei. E 3-0 pentru româncă în primul set, pe serviciul jucătoarei spaniole.
(Actualizare 16.19): Un punct important pentru româncă, pe serviciul său. Este 2-0.
(Actualizare 16.16): Simona Halep câştigă primul punct al meciului, pe serviciul adversarei. Este 1-0 în primul set.
Meciul dintre Simona Halep şi Garbine Muguruza are, astfel, o dublă miză. În caz de victorie, românca ajunge în finala Roland Garros şi devine favorită la câştigarea primului său titlu de Mare Şlem din carieră.
O victorie va asigura menţinerea lui Halep în poziţia de lider mondial în topul WTA. O înfrângere înseamnă pierderea ambelor obiective: românca va pierde poziţia 1 în lume, care va fi preluată de Garbine Muguruza. Iar visul de a câştiga un titlu de Mare Şlem va fi amânat pentru un viitor mare turneu.
Potrivit organizatorilor, marea semifinală începe după ora 16.00, la Paris.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰