Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian, calificări spectaculoase în turul II de la US Open
România va avea două reprezentante în turul II de la US Open, Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian obţinând victorii spectaculoase în primul tur al ultimului Grand Slam de tenis al anului.
Dintre cele două, prima sportivă a intrat în focuri Jaqueline Cristian. Aceasta a avut nevoie de doar 66 de minute pentru a o învinge pe americanca Danielle Collins, locul 61 mondial, scor 6-2, 6-0.
A fost o adevărată demonstraţie de forţă a româncei, Jaqueline având o evoluţie aproape perfectă, încununată cu patru aşi şi 20 de lovituri direct câştigătoare.
Sorana Cîrstea nu s-a lăsat mai prejos. A surclasat-o pe Solana Sierra, din Argentina, locul 74 mondial, scor 7-5, 6-0, după 72 de minute de joc. Sorana a reuşit şi ea patru aşi şi 13 lovituri direct câştigătoare.
Evoluţiile solide ale sportivelor noastre ne dau speranţe pentru parcursuri cât mai lungi în competiţie. Totuşi, situaţia Soranei Cîrstea se complică, chiar dacă viitoarea ei adversară, Karolina Muchova, din Cehia, favorita 11, nu a strălucit în primul tur, 6-3, 2-6, 6-1, cu veterana Venus Williams (Statele Unite ale Americii), sportivă ajunsă la 45 de ani.
Sorana Cîrstea şi Karolina Muchova s-au întâlnit de şase ori până acum, iar românca a câştigat o singură dată, 7-5, 6-1, în 2023, la Miami. În ultimul meci direct, Muchova s-a impus clar, 6-2, 7-5, în februarie, la Dubai.
Pentru Jaqueline Cristian urmează meciul cu Ashlyn Krueger, din Statele Unite ale Americii, sportivă care a produs surpriza în primul tur, reuşind să o elimine, scor 5-7, 6-4, 6-2, pe compatrioata ei Sofia Kenin, favorită 26.
Jaqueline Cristian şi Ashlyn Krueger, 21 de ani, nu s-au mai întâlnit până acum.
Între timp, lista favoriţilor şi lista favoritelor s-au subţiat semnificativ. Au mai părăsit, deja, competiţia, americanca Madison Keys, favorită 6 şi finalistă în 2017, sau ucrainianca Elina Svitolina, favorită 12 şi semifinalistă în 2019, dar şi francezul Ugo Humbert, favorit 22, americanul Alex Michelsen, favorit 28, sau olandezul Tallon Griekspoor, favorit 29.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰