Scene incredibile în miez de noapte. Ultraşii lui Dinamo au luat cu asalt hotelul lui Negoiţă (Video)
Ultraşii lui Dinamo îşi continuă războiul cu Ionuţ Negoiţă. Zeci de suporteri alb-roşii au luat cu asalt, noaptea trecută, hotelul Rin din Capitală deținut de Ionuț Negoiță pentru a-și arăta furia față de decizia conducerii de a-l demite pe Mircea Rednic.

Sătui de degringolada de la echipa din Ştefan cel Mare, suporterii au mers marţi seară la Rin, unde au aprins torţe şi au aruncat cu fumigene.
Focul provocat de torţe s-a întins pe o suprafaţă destul de mare, aşa cum se vede în imagini.
Fanii au adus şi o cruce, cu numele lui Negoiţă, dar şi o coroană de flori. Potrivit suporterilor, Ionuț Negoiță este principalul vinovat pentru situaţia critică în care a ajuns clubul.
Dinamoviştii sunt foarte nemulțumiți că Ionuţ Negoiță l-a ales pe Eugen Neagoe în locul lui Mircea Rednic și promit să facă scandal până când situația clubului va fi redresată, scrie GSP.
Reamintim că Dinamo a avut cel mai slab sezon din istorie, locul 9 (3 din play-out) reprezentând cea mai slabă clasare din 1948 până în prezent.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰