Antena Meniu Search
x

VIDEO Două românce au câştigat prima etapă a circuitului european de volei pe zăpadă

Româncele Adriana-Maria Matei şi Beata Vaida au câştigat, duminică, turneul de la Erciyes (Turcia), prima etapă a circuitului european la volei pe zăpadă. În finala competiţiei feminine, Matei şi Vaida le-au învins pe turcoaicele Merve Nezir/Esra Betul Cetin cu 11-7, 20-18, 12-14, 11-8.

Româncele Adriana-Maria Matei şi Beata Vaida au câştigat, duminică, turneul de la Erciyes (Turcia), prima etapă a circuitului european la volei pe zăpadă. În finala competiţiei feminine, Matei şi Vaida le-au învins pe turcoaicele Merve Nezir/Esra Betul Cetin cu 11-7, 20-18, 12-14, 11-8.

În semifinale, româncele câştigaseră cu 11-3, 11-8 în faţa perechii slovace Silvia Poszmikova/Eva Elekova, care ulterior a cucerit bronzul. De remarcat că Matei şi Vaida mai câştigaseră şi în turul doi în faţa slovacelor, cu 2-1 (14-16, 11-9, 11-9).

Competiţia a avut loc la altitudinea de peste 2.700 de metri, într-una dintre cele mai căutate staţiuni pentru sporturile de iarnă din Turcia.

La masculin, victoria a revenit turcilor Murat Giginoglu/Safa Urlu în faţa compatrioţilor Hasan Huseyin Mermer/Ali Osman Nurettin, cu 11-8, 9-11, 11-9. 

România a fost reprezentată de perechea Adrian Pricop/Bogdan Necula, principala favorită, dar clasată în final pe locul 9.

Turneul din Turcia a fost dotat cu premii totale de 5.000 de euro.

Circuitul continental de volei pe zăpadă (2017 CEV Snow Volleyball European Tour) va continua cu etapa a doua, de la Spindleruv Mlyn (Cehia), din weekend-ul viitor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Sport » VIDEO Două românce au câştigat prima etapă a circuitului european de volei pe zăpadă