Antena Meniu Search
x

Apple a lansat iPhone 11. Cel mai scump model costă peste 1.000 de dolari

Apple a lansat noua sa generaţie de telefoane inteligente într-un eveniment devenit o tradiţie anuală, organizat în amfiteatrul Steve Jobs din California. Noul iPhone 11 va fi disponibil în trei variante şi va avea capacităţi foto-video mai performante și un procesor mai rapid

de Redactia Observator

la 11.09.2019, 10:57

Vezi și

Apple a lansat noua sa generaţie de telefoane inteligente într-un eveniment devenit o tradiţie anuală, organizat în amfiteatrul Steve Jobs din California. Noul iPhone 11 va fi disponibil în trei variante şi va avea capacităţi foto-video mai performante, un procesor mai rapid, dar, aşa cum prevedeau criticii, fără alte îmbunătăţiri majore faţă de modelele precedente. Şi fără modificări substanţiale la partea de design. În cadrul evenimentului, compania a lansat şi noile modele Apple Watch, dar şi serviciul de streaming Apple TV +.

Noul model de telefon inteligent este prevăzut cu două camere pe spate care vor susţine funcţionarea pe timp de noapte, la lumină scăzută, precum şi fotografiile cu unghi ultra larg. Totodată, sistemul va fi capabil să efectueze selfie-uri cu mişcare lentă, cunoscute sub numele de "slofies".

iPhone 11 va avea un ecran de 6,1 inci şi o baterie cu autonomie mai mare cu o oră comparativ cu cea a predecesorului iPhone XR. Preţul de bază va fi mai mic cu 50 de dolari.

În premieră pentru compania americană, au fost lansate şi variante iPhone cu 3 camere principale pe spate. Este vorba despre iPhone Pro şi IPhone Pro Max, care se prezintă cu un ecran mai mare - 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un alt moment mult aşteptat al serii a fost prezentarea noului serviciu de streaming TV.

Apple, în competiție cu Netflix, HBO GO și Amazon Prime

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Printre producţiile originale de la lansare se vor afla "See" şi "The Morning Show", având în distribuţie nume ca Jason Momoa, Alfre Woodard, Reese Witherspoon şi Jennifer Aniston.

Abonamentul lunar va putea fi utilizat de până la 6 membri ai familiei şi va costa 4,99 de dolari, dar cei care vor cumpăra iPhone, iPad sau computere de la Apple vor beneficia de gratuitate pentru serviciu timp de un an.

În cadrul evenimentului de seara trecută, gigantul tehnologic a prezentat şi actualizări pentru iPad 7 şi Apple Watch.

Noile produse Apple vor fi disponibile pentru precomenzi începând de vineri și vor ajunge în magazine pe 20 septembrie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Tehnologie » Apple a lansat iPhone 11. Cel mai scump model costă peste 1.000 de dolari