Antena Meniu Search
x

Ce să faci înainte de a-ți cumpăra un telefon nou. 3 lucruri la care să fii atent

Telefonul mobil e unul din cele mai importante aparate pe care le deții. Dacă acum 15 ani telefoanele mobile erau mai degrabă un lux, în prezent ele au devenit o necesitate. Smartphone-urile moderne nu mai sunt de mult timp doar simple mijloace de comunicare.

Lucruri la care trebuie să fii atent când îţi cumperi un telefon
Ce ar trebui să faci înainte de a-ţi cumpăra un telefon mobil nou - Shutterstock

Telefonul mobil e unul din cele mai importante aparate pe care le deții. Dacă acum 15 ani telefoanele mobile erau mai degrabă un lux, în prezent ele au devenit o necesitate. Smartphone-urile moderne nu mai sunt de mult timp doar simple mijloace de comunicare. Ele sunt instrumente complexe, ce pot fi folosite pentru zeci de operațiuni, fie că vorbim de plata unei călătorii de metrou, accesarea internetului sau chiar vizionarea unui serial. Vei folosi smartphone-ul tău zi de zi pentru o perioadă bună de timp, așa că e important să faci o alegere avizată, potrivită pentru tine și necesitățile tale. Iată ce ar trebui să ai în vedere când faci achiziția:

1. Prețul

Atunci când vrei să-ți cumperi un telefon nou, ar fi bine să cauți mai multe oferte pentru același model. Astfel vei putea să compari prețurile și ofertele pe care le găsești în diferite magazine și să-ți faci o idee mai clară despre valoarea reală a telefonului pe care vrei să-l cumperi.

Dacă ai norocul să găsești și reduceri sau promoții pentru device-ul pe care îl cauți, cu atât mai bine. În magazinul potrivit vei putea să economisești chiar și sute de lei la o achiziție, cum e cazul acestor telefoane ieftine de pe Arsis.ro. Ca să poți face o achiziție bună, e nevoie să faci și puțină muncă de cercetare pe internet, însă acest efort va merita, pentru că vei putea economisi mulți bani în acest fel.

2. Specificațiile tehnice

Ar fi bine să te familiarizezi cu specificațiile tehnice ale telefonului pe care vrei să-l cumperi înainte să faci achiziția. Altfel, există riscul să regreți alegerea făcută. Spre exemplu, se poate întâmpla să alegi un telefon foarte performant, dar a cărui baterie să reziste foarte puțin, lucru care va deveni frustrant destul de repede. Pe de altă parte, o baterie puternică, care să reziste mult, va avea un impact asupra designului și a dimensiunii telefonului, conform Guiding Tech.

În consecință, înainte să alegi telefonul potrivit pentru tine, ar trebui să știi ce anume vrei de la el. Îți dorești să te joci jocuri complexe și imersive, cu o grafică deosebită? Atunci procesorul smartphone-ului va juca un rol important. Vrei să faci fotografii și filmări deosebite? Atunci ar trebui să te orientezi după performanțele camerei.

Fiecare dispozitiv e diferit, iar specificațiile acestora sunt la fel de diverse pe cât sunt și gusturile consumatorilor. Tocmai de aceea, e important să știi ce îți dorești de la noul tău telefon și să cauți o configurație de specificații potrivită pentru tine și nevoile tale.

3. Tipul achiziției

În momentul în care începi să-ți cauți un nou telefon, vei fi nevoit să te întrebi dacă ar fi mai bine să îl cumperi cu un abonament sau „la liber”. Ambele variante de achiziție sunt opțiuni valide, însă, înainte de a alege, trebuie să te gândești ce ți se potrivește mai bine ție, în funcție de felul în care vei folosi telefonul.

Dacă nu vorbești mult la telefon și nu petreci mult timp pe internet de pe mobil, atunci ar putea fi mai convenabil să cumperi telefonul la liber. Va trebui să pui niște bani deoparte, însă, per total, vei ajunge să faci economii în ce privește costul total al dispozitivului.

Dacă ai nevoie de un volum mare de date mobile și vorbești des la telefon, atunci abonamentul ar putea fi o opțiune bună, pentru că îți va permite să negociezi un pachet convenabil pentru tine. În plus, vei beneficia și de un preț mai mic la achiziție, deși această reducere se va regăsi în facturile lunare.

Sursă foto: Shutterstock

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Tehnologie » Ce să faci înainte de a-ți cumpăra un telefon nou. 3 lucruri la care să fii atent