Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Horaţiu a renunţat la visul american pentru a crea o aplicaţie acasă, în Oradea. Rainbow Shifter a reuşit să cucerească întreaga lume

A renunţat la ţara tuturor posibilităţilor pentru a munci de acasă. Este povestea unui tânăr din Oradea, care a creat un produs de securitate cibernetică, iar printre utilizatori se numără chiar departamente din Armata americană, DARPA și Organizația Națiunilor Unite. Cel mai nou proiect al lui Horațiu este o aplicație care traduce orice cuvânt într-o culoare diferită.

de Redactia Observator

la 11.08.2023 , 14:16

Horaţiu a renunţat la visul american pentru a crea o aplicaţie acasă, în Oradea. Inclusiv armata SUA o foloseşte Horaţiu a renunţat la visul american pentru a crea o aplicaţie acasă, în Oradea. Inclusiv armata SUA o foloseşte

O imagine care transmite cât o mie de cuvinte. Dar ce-aţi zice dacă v-am spune că fiecare cuvânt ar putea avea câte o culoare diferită? Ei bine, acum totul este posibil. Cu ajutorul lui Horaţiu, un tânăr pasionat de software, care a făcut din banalele texte scrise un curcubeu. Practic, fiecare apăsare de tastă, aduce o altă surpriză colorată.

Horaţiu: Este o aplicaţie gratuită, în care utilizatorul, atât pe telefonul mobil, cât şi pe laptop sau calculator poate să încerce diferite texte. Să tasteze diferite texte în interfața principală a aplicaţiei. Şi în timp ce tastează practic se schimbă culoarea.

De la numele nostru, ori mâncarea preferată, până la cel mai frumos citat dintr-un roman de dragoste - în orice situaţie, ecranul se va transforma într-un univers viu colorat.

Articolul continuă după reclamă

La prima vedere totul pare o joacă, însă în realitate o muncă asiduă, presărată cu multe sacrificii. În 2000, Horaţiu a renunţat la visul american pentru a continua dezvoltarea aplicaţiei care contribuie la securitatea cibernetică acasă, în Oradea. Printre clienți se numără departamente din Forțele Aeriene și Armata SUA, Departamentele de Interne și Apărare, agenții federale, Organizația Națiunilor Unite, companiile din Fortune 100, Birourile Procurorilor Statelor Unite, Departamentul Muncii din Statele Unite, DARPA, Ministerul Apărării Francez, sau Guvernul Columbiei Britanice.

Pe acelaşi subiect

La portofoliul de peste 30 de aplicații se adaugă cel mai recent proiect al lui Horațiu: o aplicație care traduce cuvintele în nuanțe unice și invită utilizatorii să descopere lumea nesfârșită a celor aproape 17 milioane de culori.

Horațiu: Culorile sunt foarte importante. Atât în viața noastră cât şi pe ecranele digitale pe care le folosim. Dar în acelaşi timp, sunt nişte lucruri minimaliste şi simple. Practic sunt nişte coduri, care se transformă în culoare.

Chiar dacă a fost concepută în vestul României, aplicaţia Rainbow Shifter a fost descărcată de utilizatori din întreaga lume. Proiectul este în dezvoltare și va fi transformat într-un studio avansat de culoare, folosind inteligența artificială și alte funcționalități inovatoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ce alegeţi, să faceţi facultate sau să învăţaţi o meserie?
Observator » Tehnologie » Horaţiu a renunţat la visul american pentru a crea o aplicaţie acasă, în Oradea. Rainbow Shifter a reuşit să cucerească întreaga lume