Antena Meniu Search
x

Curs valutar

În plin scandal legat de politica de confidențialitate, Whatsapp introduce funcția de apeluri video și audio și pentru calculatoare

Aplicaţia WhatsApp, deţinută de compania Facebook, a introdus funcţia de apeluri video şi audio în versiunea sa pentru desktop.

de Cornel Preda

la 05.03.2021 , 16:36

Whatsapp va putea fi folosit pe calculatoare și pentru apelurile video sau audio Whatsapp va putea fi folosit pe calculatoare și pentru apelurile video sau audio - Shutterstock
  • Aplicaţia pentru desktop va funcţia şi în formatul landscape, şi în format portret
  • Whatsapp Voice va funcţiona şi pe calculatorele Mac, cât şi pe cele Windows

Utilizatorii Whatsapp vor putea de acum să folosească monitoarele PC-urilor pentru a efectua apeluri audio-video atât în format „portrait”, cât şi în format „landscape”. Pentru cei care se tem că aceste conversaţii ar putea fi citite şi de alte persoane, Whatsapp a luat măsuri. Orice dialog, fie că e doar voce sau doar video, este criptat folosind tehnologia end-to-end.

Decizia de a facilita executarea de apeluri audio-video pe ecrane mari va ajuta WhatsApp să ajungă la egalitate cu alte aplicaţii majore în acest domeniu, precum Zoom şi Google Meet, însă deocamdată nu este clar dacă mesageria online deţinută de Facebook are ambiţia de a concura cu acele două platforme în domeniul serviciilor oferite pentru companii.

Compania care aparţine Facebook a anunţat că în viitor se vor putea face şi conferinţe. WhatsApp, care a raportat 1,4 miliarde de apeluri video şi audio în seara de Revelion, a beneficiat de pandemia de COVID-19, întrucât oamenii din lumea întreagă au folosit apelurile sale video pentru a discuta între ei în timp ce se aflau în izolare la domiciliu.

Articolul continuă după reclamă

Whatsapp, politică de confidențialitate controversată

La începutul anului, Whatsapp a fost implicată într-un scandal imens și a fost în cădere liberă, după ce a anunţat că va trimite informaţiile utilizatorilor şi către Facebook. Specialiştii spuneau că datele colectate sunt folosite pentru anunturi personalizate de publicitate pe reţeaua de socializare.

Pe pagina sa de Facebook, Whatsapp a anunţat că această schimbare nu îi va afecta pe cei care folosesc aplicaţia. Printre altele, compania dă asigurări că nu va şti locul în care se află utilizatorul. Pe site, însă, la secţiunea politicii de confidenţialitate, Whatsapp spune contrariul: vom folosi informaţii despre localizare pentru diagnostic şi eventualele probleme de funcţionare.

Aceste informaţii contradictorii au făcut ca milioane de oameni să nu mai aibă încredere în Whatsapp. În primele zile ale anului, miliardarul Elon Musk a îndemnat la folosirea aplicaţiei de mesagerie Signal.

WhatsApp nu cedează la protestul utilizatorilor

Ulterior, WhatsApp Facebook Inc a anunţat că va continua cu actualizarea controversată a politicii sale de confidențialitate, dar va permite utilizatorilor să o citească în „ritmul lor” și va afișa, de asemenea, un banner care oferă informații suplimentare.

În ianuarie, platforma de mesagerie a informat utilizatorii că pregătește o nouă politică de confidențialitate, prin care ar putea partaja date limitate despre utilizatori cu Facebook și firmele sale din grup, scrie Reuters.

Decizia a stârnit nemulţumire la nivel mondial și a trimis utilizatorii către aplicațiile rivale Telegram și Signal, printre altele, determinând WhatsApp să întârzie lansarea noii politici până în mai.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Tehnologie » În plin scandal legat de politica de confidențialitate, Whatsapp introduce funcția de apeluri video și audio și pentru calculatoare