Antena Meniu Search
x

Curs valutar

(P) Invenții care au schimbat lumea

Oamenii sunt o specie foarte ingenioasă. Ei reușesc să găsească soluții la orice fel de problemă și se adaptează numaidecât la noile situații. Pentru o mare parte dintre facilitățile pe care le avem la îndemână în prezent trebuie să îi mulțumim omului modern Homo Sapiens. El a fost primul care a lovit o piatră pentru a o transforma într-un unealtă ascuțită, a continuat prin inventarea roții și a mai multor elemente revoluționare pentru acele timpuri.

de Redactia Observator

la 05.03.2021 , 14:35

Inovațiile sunt un element esențial care au contribuit la dezvoltarea societății dar și a omenirii în general. În timp ce unele dintre ele au pus bazele unor invenții, altele au revoluționat lumea. Fie că este vorba despre roată, telefon sau motorul cu aburi, toate acestea au îmbunătățit semnificativ viața oamenilor.

Roata

Cel mai vechi model de roată găsit datează de peste 5000 de ani și provine din regiunea Sloveniei. Înainte de apariția roții oamenii erau destul de limitați în ceea ce privește transportul pe sol.

Articolul continuă după reclamă

Conform atestărilor scrise, nu roata a fost cel mai dificil element inventat. Se pare că oamenii au avut o problemă în momentul în care au trebuit să conecteze partea fixă la cilindrul roții.

De asemenea, oamenii care trăiau în Mesopotamia au construit diverse jucării mici printre care erau și câteva cu patru roți. Aceste populații trăiau în zona Ucrainei, Moldovei și României de azi.

Telefonul

În zilele noastre toată lumea are un smartphone. Totuși, nu multă lume este conștientă de faptul că în anul 1876 Alexander Graham Bell a fost premiat pentru că a inventat primul telefon electric. După cum era de așteptat, avea doar funcții de bază. Oamenii puteau să apeleze sau să fie apelați. Datorită invenției sale oamenii au avut ocazia de a comunica rapid și de a lua legătura cu cei ce nu erau în imediata lor apropiere.

Invenția s-a răspândit în toată lumea deși procesul a fost destul de anevoios. Pentru a putea suna pe cineva trebuia să apelezi un număr care te punea în contact cu centrala telefonică. De-a lungul timpului, odată ce telefonul inteligent a fost introdus în ecuație lucrurile s-au schimbat radical.

Drept urmare, oamenii pot să asculte un podcast online, să comande mâncare, să se uite la filme, să joace jocuri, să pună pariuri pe platforme ca Unibet, să vadă starea vremii și să fie la curent cu ultimele știri.

Invenții care au schimbat lumea

Avionul

Roata a contribuit extrem de mult la posibilitatea de transport și deplasare a oamenilor. Însă avionul a dus lucrurile la un alt nivel.

Traian Vuia a adus o nouă însemnătate zilei de 18 martie 1906. Acesta a fost momentul în care a avut loc primul zbor din istoria omenirii. Modelul realizat de Traian Vuia se asemăna foarte mult unui liliac. Avea un cadru realizat din țevi de oțel și aripi de pânză cu aspect bombat. Combustibilul folosit era anhidrida carbonică iar pentru a avea parte de o aterizare comodă au fost introduse patru roți cu pneuri.

Deși a parcurs o lungime de doar 12 metri și s-a situat la un metru față de sol, acest lucru a fost un pas foarte important pentru omenire.

Internetul

O altă invenție fără de care nu am putea trăi în prezent este internetul. Acest sistem global prin care sunt interconectate rețelele de calculatoare aduce mai aproape oameni din toată lumea și îi ajută să comunice în timp real.

Mai mult, prin intermediul internetului avem posibilitatea de a realiza tranzacții și de a învăța lucruri noi, de a transmite informații în orice colț al globului și a profita de sistemele de securitate online.

Lawrence Roberts este persoana căreia i se oferă credit pentru invenția internetului. Totul se desfășura în anii ’60 pe când Lawrence lucra împreună cu o echipă de la Departamentul de Apărare al Statelor Unite. Aceștia au construit o rețea de comunicare prin intermediul căreia făceau o „comutație de pachete”.

Astfel primul mesaj trimis prin acest sistem a fost „L” și „O”, deși trebuia să fie „Log in”, dar rețeaua a căzut.

Iată câteva dintre cele mai importante invenții pentru era noastră. Lista este foarte lungă dar probabil va fi extinsă la fel de mult în anii următori

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Tehnologie » (P) Invenții care au schimbat lumea