Accesul la reţelele WI-FI, pericol tot mai mare pentru internauţi
Reţelele WI-FI pot fi o armă cu două tăişuri. Autorităţile au lansat astăzi un apel public prin care le cer românilor să aibă grijă atunci când se conectează la o reţea gratuită. Atacatorii cibernetici pot compromite conexiunea, de aceea este important să nu ne accesăm mailul de serviciu.
Reţelele WI-FI pot fi o armă cu două tăişuri. Autorităţile au lansat astăzi un apel public prin care le cer românilor să aibă grijă atunci când se conectează la o reţea gratuită. Atacatorii cibernetici pot compromite conexiunea, de aceea este important să nu ne accesăm mailul de serviciu şi să nu introducem informaţii confidenţiale, precum date bancare. Reporterii noştri au făcut un experiment pentru a vedea cum poate fi creată o reţea falsă în doar câteva minute.
O reţea gratuită de internet ne poate costa scump. Una dintre metodele folosite de hackeri este clonarea paginii de internet la care ne conectăm atunci când mergem, de exemplu, la un restaurant şi nu vrem să folosim datele mobile.
De pe telefonul numărul unu ne-am conectat la o reţea gratuită de internet. Aşa am şi denumit-o, internet gratuit. Ea a fost creată de pe telefonul numărul doi. Practic, aşa pot acţiona şi infractorii cibernetici.
Crează o reţea şi o denumesc precum hotelul sau restaurantul în care vă aflaţi, iar apoi pot manipula navigarea pe internet. Deja la reţeaua creată de noi de pe telefonul numărul doi s-au conectat patru dispozitive.
- De ce sunt românii mai vulnerabili la informaţiile false şi capcanele de pe internet. Expert: Întotdeauna a...
- Prima expoziţie imersivă din România, dedicată lui Leonardo Da Vinci. Vizitatorii, invitaţi să pătrundă în...
- Maşina viitorului, construită la Cluj. Foloseşte energie solară şi cântăreşte sub 200 de kilograme
- Război SUA-China pe AI. OpenAI susține că are dovezi că DeepSeek a fost creat cu ajutorul ChatGPT: Suspiciuni de...
- Ce este DeepSeek R1, chatbotul chinezesc care a cutremurat piața AI? Ce răspunde despre masacrul din Piața...
Odată conectaţi la reţeaua falsă, operaţiunile pe care le facem pe internet sunt la vedere pentru hackeri. Ne pot fura parolele folosite pe reţele sociale ori datele introduse când facem plăţi online.
Soluţia dată de specialişti este conectarea telefonului la o reţea securizată, nu neapărat din locul în care vă aflaţi. Conexiunea se realizează prin intermediul unei aplicaţii.
Metodele folosite de hackeri sunt tot mai ingenioase. Procurorii DIICOT au reţinut ieri doi bărbaţi care au reuşit să dea din sufrageria casei lor o lovitură de peste 230 de mii de lei.
Pentru a nu fi depistaţi, sumele de bani obţinute au fost folosite pentru a cumpără mai multe bunuri de lux.
În lume, în fiecare zi, au loc peste 500 de mii de atacuri cibernetice. Iar într-un an, prejudiciul creat ajunge la 400 de miliarde de euro.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰