Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zboruri anulate şi bagaje rătăcite: e haos pe aeroporturi. Cum pot fi despăgubiţi călătorii

Este vârf de sezon turistic, iar sute de curse aeriene sunt anulate. Călătorii nu scapă însă de emoţii nici după îmbarcare. Nu de puţine ori, bagajele lor rămân pe aeroport. Din cauza aglomeraţiei, a unor defecţiuni tehnice sau pentru că ajung prea târziu la check in, bunurile pasagerilor ajung la destinaţie după câteva ore sau chiar câteva zile.  

de Ingrid Tîrziu

la 08.08.2023 , 21:47

În urmă cu doar câteva zile, imagini cu zeci de bagaje abandonate la ghișeele de check-in din aeroportul Henri Coandă au devenit virale pe rețelele sociale. Sistemul digital ar fi împiedicat încărcarea la timp, aşa că acestea au fost reprogramate pentru următoarele zboruri, spre disperarea pasagerilor. 

Sezonul bagajelor pierdute

"Am sunat la numărul care era afișat ca să reclam că bagajul nu a ajuns la timp, s-a rezolvat. Probabil 6 zile a durat", spune un călător care a primit compensaţie. "Și înainte de sărbători și după sărbători. Am așteptat. Numai în România. În principiu, șapte-zece zile", spune un altul. 

Vezi și

Explicaţiile? Supraaglomerarea aeroporturilor în această perioadă în care aproape toţi pasagerii au bagaje mari de cală, probleme de management sau defecţiuni tehnice. "În plin sezon, la Aeroportul Otopeni, între 5 și 7 dimineața intră în aeroport aproximativ 5.000 de pasageri pe zi. Dintre aceștia, aproximativ 3.000 au și bagaje de cală", transmite Ingrid Tîrziu, reporter Observator. 

Pe acelaşi subiect

"Trebuie să avem în vedere că în momentul de față aeroportul folosește 75% din resursa de benzi de bagaje, deoarece prima bandă din celălalt terminal este în revizie. Problemele pleacă în mod special de la proasta gestionare a sistemului de benzi, posibil și defecțiuni punctuale", este de părere Cătălin Ilie, director firmă handling.

Ce compensaţii se oferă

Reprezentanții Aeroportului Henri Coandă nu au comentat problemele întârzierile bagajelor din ultima perioadă. În cazul unui bagaj pierdut definitiv, compensațiile din partea companiilor aeriene acoperă, de cele mai multe ori, doar o treime din valoarea totală a bunurilor. 

"Bagajele după o lună, o lună și ceva pot fi declarate definitiv pierdute. Pentru fiecare zi în care tu nu ai bagajul în țara în care ai plecat, tu ai dreptul la o compensație pentru bunurile de strictă necesitate", spune Cristina Pripas, director agenţie de turism. 

Este recomandat să păstraţi chitanţele bunurilor cumpărate mai ales în vacanţă pentru a le trimite operatorilor de zbor în cazul în care bagajele vă sunt pierdute sau deteriorate în drum spre casă. Dacă nu puteţi proba valoarea obiectelor, se acordă o despăgubire în funcție de greutatea bagajului, respectiv 20 de euro pe kilogram. 

Statistic, cele mai multe bagaje se pierd în Europa în aeroporturile din Germania, Marea Britanie și Olanda, care sunt de altfel şi cele mai aglomerate. 

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » Zboruri anulate şi bagaje rătăcite: e haos pe aeroporturi. Cum pot fi despăgubiţi călătorii