Super Neatza cu Răzvan şi Dani, lider de audienţă
Cea mai nouă ediţie Super Neatza cu Răzvan şi Dani, difuzată marţi 8 iunie, la Antena 1 s-a impus ca lider detaşat de audienţă, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, cu un rating mediu de 1.9 puncte şi 26% cota de piaţă. De altfel, emisiunea a înregistrat un trend ascendent la nivelul targetului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani încă de la începutul anului, în luna iunie programul ajungând la o medie de 1.9 puncte de rating şi 22.3% cota de piaţă. Totodată, matinalul de la Antena 1 a înregistrat o consolidare la nivelul publicului tânăr, programul fiind lider de audienţă pe segmentul de vârstă 15-34 de ani, doar în luna iunie programul atrăgând 24.2% din piaţă la nivelul acestui target.
De-a lungul timpului, îndrãgita echipã a matinalului nu s-a dat în lãturi de la nimic, au facut emisiunea de la mare sau de pe pârtia de schi, au transmis de pe apã sau din aer, au locuit o sãptãmânã într-un mall în scopuri caritabile şi şi-au transformat platoul emisiunii în cele mai spectaculoase decoruri, ori de câte ori au avut ocazia. Printr-o desfășurare incredibilă de forțe, au reuşit chiar să construiască un platou exceptional în unul din cele mai spectaculoase locuri din Europa, o insulă în inima Deltei Dunării, inclusă de UNESCO în circuitul rezervaţiilor mondiale ale biosferei, marcând astfel o nouã premierã în televiziune sau au transmis live din cel mai mare centru logistic din Sud-Estul Europei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰