Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 100.000 de oameni, în frig şi întuneric din cauza ninsorilor. Avertizările de vreme rea, extinse în toată ţara

Ninsori abundente aduc probleme pentru locuitorii din Oltenia şi Transilvania. Zăpada de aproape o jumătate de metru a lăsat aproape 100 de mii de oameni în frig şi întuneric. A rupt copaci și a blocat drumuri, iar greul abia începe. De mâine, meterologii extind avertizările de vreme rea în aproape toată ţara.

de Laura Ilioiu

la 04.01.2026 , 19:24

Localnicii din Mehedinţi au trudit încă de dimineaţă ca să îşi facă pârtie prin nămeţii adunaţi peste noapte. Codul galben anunţat de meteorologi a adus aproape 50 de centimetri de zăpadă în unele locuri.

"Am mers în spatele utilajului de deszăpezire. Mergem încet, ne deplasăm în condiţii cum se poate. Drumurile sunt înzăpezire, zăpada e foarte mare!", a declarat un şofer.

Şoferii care mergeau în maşini cu anvelope de vară au fost sancţionaţi pe bandă rulantă.

Articolul continuă după reclamă

În Mureş ninge fără oprire de două zile. "A nins foarte mult, mai mult ca în ultimii 10 ani". "A început să ningă de ieri. Am avut alaltăieri ploaie, a dat din ploaie în ninsoare şi în 2 zile am ajuns cum se vede aici", spun oamenii.

Avertizările de vreme rea, extinse în toată ţara

Zeci de localităţi au rămas în beznă după ce viscolul a doborât mai mulţi copaci peste firele de înaltă tensiune.

"A fost luat curentul de dimineaţă de la 8 până după masă la 4-5, ceea ce nu e foarte bine pentru noi. Nu avem încălzire şi se strică şi electrocasnicele". "Un pom cred că s-a dărâmat pe firele de curent. Am generator şi pun generatorul". "Sunt probleme cu curentul. Îmi e frică că se strică centrala şi alte aparate electrice", se plâng oamenii.

Aceleaşi probleme sunt şi în judeţul Hunedoara. Troienele au acoperit drumurile, iar echipele de intervenţie ajung cu greu în locurile unde sunt chemate. Un bărbat care trebuia să ajungă la dializă a fost scos cu greu din nămeţi.

La Rânca, poliţiştii au organizat a doua zi la rând un flitru şi au oprit şoferii care conduceau maşini nepregătite pentru o şosea montană plină cu zăpadă.

În staţiunea Rânca ninsoarea este abundentă, iar stratul de zăpadă a depăşit 20 de cm. Totodată şoferilor li se recomandă să fie bine echipaţi şi să aibă la ei lanţuri antiderapante.

"Suntem pregătiţi, dar nu suntem foarte mulţumiţi de autorităţile din zonă", spune un şofer.

16 judeţe sunt până mâine dimineaţă sub avertizare cod galben şi portocaliu de ninsori. De mâine, avertizarea se extinde în trei sferturi din ţară.

Laura Ilioiu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi prelungit vacanţa?
Observator » Vremea » 100.000 de oameni, în frig şi întuneric din cauza ninsorilor. Avertizările de vreme rea, extinse în toată ţara