Observator » Vremea » Alertă de caniculă în România. Șapte județe intră sub cod portocaliu, cu temperaturi de 39 de grade

Alertă de caniculă în România. Șapte județe intră sub cod portocaliu, cu temperaturi de 39 de grade

Redactia Observator | Timp citire: 3 minute
Publicat la 10.08.2026, 10:48 | Modificat la 10.08.2026, 10:48

România intră sub influența unui nou val de căldură, cu temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă în perioada 10 august, ora 10:00-12 august, ora 21:00, precum și avertizări cod galben și cod portocaliu pentru mai multe regiuni ale țării.

Potrivit meteorologilor, luni, 10 august, va fi caniculă și vor fi temperaturi deosebit de ridicate în vestul țării. Marți, 11 august, căldura se va extinde în vest, nord-vest, sud și local în restul teritoriului, iar miercuri, 12 august, temperaturile ridicate vor persista în sud-vest și în extremitatea de sud.

Temperaturi de 37-39 de grade Celsius

Temperaturile maxime vor fi, în general, cuprinse între 30 și 36 de grade. Marți, în Câmpia de Vest, valorile termice vor ajunge la 37-39 de grade.

Articolul continuă după reclamă

Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități luni, în regiunile vestice și sud-vestice, marți, îndeosebi în zonele de câmpie, iar miercuri, local, în sudul țării.

Vor fi și nopți tropicale, pe arii restrânse în vestul și sudul țării. Cele mai ridicate temperaturi minime, de până la 22-23 de grade, se vor înregistra în Dealurile de Vest și pe litoral.

Meteorologii avertizează și asupra vântului. În noaptea de marți spre miercuri și pe parcursul zilei de miercuri, temporar vor fi intensificări ale vântului în vestul și sud-estul teritoriului, în general cu viteze de 40-50 km/h.

De asemenea, vor exista perioade cu instabilitate atmosferică marți, izolat în zona Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, iar miercuri, local, în zona de munte, în sud-vest și centru.

Pe acelaşi subiect

Harta temperaturi

ANM

Cod galben în vestul și nord-vestul țării

Prima avertizare cod galben este valabilă în perioada 10 august, ora 10:00-11 august, ora 10:00 și vizează județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș.

În aceste zone, luni, 10 august, temperaturile vor fi deosebit de ridicate, local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 34 de grade în Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei și între 35 și 36 de grade în Banat și Crișana.

Pe arii restrânse, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime de 21-23 de grade în Dealurile de Vest.

Cod galben pentru Oltenia, Muntenia, Moldova și Transilvania

O nouă avertizare cod galben este valabilă în intervalul 11 august, ora 10:00 – 12 august, ora 10:00.

Aceasta vizează Oltenia, Muntenia, sudul și local centrul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei.

Marți, 11 august, în aceste regiuni se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, iar local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură-umezeală va atinge, pe arii restrânse, pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cele mai mari valori urmând să se înregistreze în sud-vestul Olteniei.

Pe arii restrânse, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime de 18-20 de grade.

Cod portocaliu în șapte județe

În același interval, 11 august, ora 10:00-12 august, ora 10:00, este în vigoare și o avertizare cod portocaliu pentru județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș.

În aceste județe, canicula se va intensifica, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade, însă în Câmpia de Vest, izolat, se vor atinge 39 de grade.

Local, în special în zonele deluroase, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime de 19-21 de grade.

Valul de căldură va continua să afecteze România și în ziua de miercuri, 12 august, când temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic vor persista local în sud-vest și în extremitatea de sud a țării.

Harta temperaturi

ANM