Veşti proaste de la ANM: furtuni şi vijelii vor lovi toată România, la începutul săptămânii viitoare
ANM vine cu noi precizări despre starea vremii în următoarele zile. După codul galben de ploi şi vijelii emis în acest weekend pentru o mare parte din ţară, meteorologii anunţă că furtunile se vor extinde în toată România.
ANM vine cu noi precizări despre starea vremii în următoarele zile. După codul galben de ploi şi vijelii emis în acest weekend pentru o mare parte din ţară, meteorologii anunţă că furtunile se vor extinde în toată România.
Meteorologul ANM Viorica Dima anunţă o schimbare dramatică de vreme, iar primele semne încep de sâmbătă, când intră în vigoare un cod galben de ploi şi vijelii.
"27 de judeţe se află sub incidenţa acestui cod galben. Vor fi afectate de furtuni, averse torenţiale, vijelie, căderi de grindină", a spus Viorica Dima, într-o intervenţie în direct la Antena 3.
Codul galben e valabil până duminică la ora 23.00, însă veştile proaste continuă şi pentru săptămâna viitoare. Furtunile se vor extinde în toată ţara.
"Astfel de manifestări se vor semnala şi la începutul săptămânii viitoare. Vremea nu dă semne că s-ar ameliora semnificativ. În cursul serilor, cam toate zonele ţării vor fi afectate de aceste furtuni de vară", precizează meteorologul Viorica Dima.
În Bucureşti, instabilitatea atmosferică va fi resimţită de duminică, însă şansele de a ploua vor fi reduse, estimează ANM. De luni însă, sunt aşteptate ploi în fiecare după-amiază.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰