Galerie foto Căldură toridă în Bucureşti, până la finalul săptămânii. Mâine, temperatura resimţită în Capitală va depăşi 40 de grade Celsius
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru Bucureşti. Astfel, marţi, Capitala se află sub cod galben de caniculă, iar miercuri sub cod portocaliu. Canicula va persista până la sfârşitul săptămânii, temperaturile resimţite urmând să depăşească 40 de grade Celsius.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 iunie, ora 10:00 - 19 iunie, ora 10:00, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii când indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.
Temperatura maximă va fi de 33 - 35 de grade, iar cea minimă de 17 - 20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. De asemenea, în perioada 19 iunie, ora 10:00 - 20 iunie, ora 10:00, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat. Temperatura maximă va fi de 35 - 36 de grade, în timp ce minima va oscila între 17 şi 21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Coduri galben şi portocaliu de caniculă în toată ţara
ANM a emis, marţi, noi atenţionări cod galben şi o alertă cod portocaliu de caniculă, ce vor cuprinde întreaga ţară în următoarele două zile.
Marți, în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor
situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități.
Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Tot miercuri, va intra în vigoare un cod portocaliu în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade. În zilele viitoare valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic se va menține accentuat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰