Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cod galben de vreme severă în Bucureşti şi mai multe judeţe. ANM anunţă ceaţă densă şi risc de polei: cum se circulă pe drumurile din ţară

Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri dimineaţă, mai multe avertizări nowcasting de vreme severă. Este ceaţă densă pe mai multe drumuri din ţară şi există risc de polei, astfel că şoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență. 

de Redactia Observator

la 22.01.2025 , 07:11

Cod galben de vreme severă în Bucureşti şi mai multe judeţe. ANM anunţă ceaţă densă şi risc de polei: cum se circulă pe drumurile din ţară Cod galben de vreme severă în Bucureşti şi mai multe judeţe. ANM anunţă ceaţă densă şi risc de polei: cum se circulă pe drumurile din ţară - Arhiva / imagine ilustrativă

Meteorologii au emis, miercuri dimineață, mai multe avertizări cod galben de ceață densă pentru mai multe județe, valabile între orele următoare. Vizibilitatea este redusă local sub 200 de metri, iar în unele zone poate scădea chiar sub 50 de metri. Condițiile meteorologice favorizează și formarea ghețușului, ceea ce face deplasarea și mai periculoasă.

Vezi AICI, lista actualizată a judeţelor vizate de avertizările de vreme severă

Ceață densă şi risc de polei în București, Ilfov şi mai multe judeţe Dobrogea și Moldova

Articolul continuă după reclamă

Meteorologii avertizează că miercuri dimineață este ceață densă în București și Iflov, dar și în zeci de localități din Dobrogea și Moldova. Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de tipul cod galben de ceață. Potrivit avertizării este "ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m". În unele zone, ceața poate favoriza formarea ghețușului sau chiciurei, mai avertizează meteorologii. Până la ora 9.00, va fi ceață în București, dar și în județul Ialomiţa la Fetești, Bordușani și Stelnica, în județul Călăraşi la Borcea și în tot județul Ilfov.

Pe acelaşi subiect

În Dobrogea sunt vizate localitățile Medgidia, Cernavodă, Murfatlar, Cobadin, Valu lui Traian, Ostrov, Negru Vodă, Băneasa, Topraisar, Mircea Vodă, Poarta Albă, Rasova, Lipnița, Peștera, Chirnogeni, Albești, Independența, Oltina, Aliman, Ciocârlia, Amzacea, Deleni, Saligny, Adamclisi, Dobromir, Mereni, Ion Corvin, Comana, Bărăganu, Cerchezu și Dumbrăveni, toate din județul Constanța.

Până la ora 10.00, va fi ceață "asociată trecător cu burniță sau ploaie slabă, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau poleiului" în Moldova. Pe listă este județul Bacău cu localitățile Bacău, Sascut, Răcăciuni, Mărgineni, Cleja, Faraoani, Corbasca, Nicolae Bălcescu, Buhoci, Filipești, Horgești, Letea Veche, Orbeni, Pâncești, Urechești, Valea Seacă, Săucești, Măgura, Gioseni, Parava, Hemeiuș, Negri, Tătărăști, Prăjești, Tamași, Berești-Bistrița, Dămienești, Itești și Sărata. De asemenea, avertizarea vizează județul Botoşani în zona localităților Dorohoi, Ungureni, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Avrămeni, George Enescu, Manoleasa, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Corlăteni, Mihălășeni, Cordăreni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Concești, Mitoc, Dimăcheni și Adășeni.

Ceață este și în județul Suceava la Fălticeni, Preutești, Forăști, Boroaia, Vadu Moldovei, Rădășeni, Bogdănești, Drăgușeni și Fântâna Mare, în județul Neamţ la Roman, Săbăoani, Tămășeni, Răucești, Cordun, Horia, Doljești, Gherăești, Trifești, Ion Creangă, Icușești, Botești, Țibucani, Urecheni, Timișești, Brusturi, Bahna, Secuieni, Păstrăveni, Dulcești, Tupilați, Văleni și Drăgănești, în județul Vrancea la Adjud, Homocea și Ruginești, dar și în județul Iaşi la Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Podu Iloaiei, Cotnari, Scobinți, Lespezi, Hălăucești, Ruginoasa, Stolniceni-Prăjescu, Valea Seacă, Erbiceni, Miroslovești, Moțca, Vânători, Bălțați, Ceplenița, Strunga, Ion Neculce, Todirești, Focuri, Cristești, Butea, Mogoșești-Siret, Sirețel, Lungani, Mircești, Brăești, Rachițeni, Plugari, Coarnele Caprei, Alexandru I. Cuza, Balș, Heleșteni, Hărmănești, Ciohorăni, Fântânele, Costești și Cucuteni.

Cum se circulă, miercuri dimineaţă, pe drumurile din România

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.

Sunt semnalate precipitații slabe sub formă de ninsoare în zona montană a județelor Cluj și Gorj, fără a fi impuse restricții de trafic. Se acționează cu utilaje care împrăștie material antiderapant. Ceața scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județele Bacău, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Suceava, Tulcea, Vrancea, dar și în mun. București. Pe autostrăzile A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, A0 Centura București și A7 Dumbrava-Mizil este semnalată ceață, cu scăderea vizibilității sub 200 de metri. Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv A1 București-Pitești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu,  se circulă pe un carosabil preponderent uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic scăzute, excepție făcând sensul de intrare în Capitală al A1 București-Pitești, unde se înregistrează aglomerație începând din localitatea Ciorogârla, județul Ilfov.

Recomandări adresate conducătorilor auto privind siguranța participanților la trafic în sezonul rece:

- informarea prealabilă cu privire la condițiile meteorologice și starea drumurilor de pe traseul care urmează a fi parcurs, precum și posibilitatea utilizării unor rute alternative;

- informarea cu privire la situația unor sectoare de drum închise sau aflate în iminență de înzăpezire din cauza viscolului sau altor fenomene meteorologice;

- echiparea autovehiculului cu anvelope de iarnă (acestea trebuie să fie inscripționate cu unul dintre simbolurile "M+S", "M.S", "MS" sau "M&S"), în cazul deplasării pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei;

- verificarea anterioară deplasării a nivelului combustibilului/bateriei;

- verificarea nivelului lichidului de parbriz, care să fie rezistent la îngheț;

- îndepărtarea completă a zăpezii/gheții de pe parbriz, oglinzi, faruri și plafon, înaintea deplasării pe drumurile publice;

- utilizarea, pe cât posibil, a frânei de motor, în cazul în care partea carosabilă este alunecoasă;

- evitarea bruscării comenzilor autovehiculului și efectuarea oricărei manevre numai după o temeinică asigurare;

- adaptarea vitezei la condițiile de drum, cu precizarea că deplasarea trebuie să se realizeze cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperita cu polei, gheață, zăpadă sau mâzgă,  piatră cubică umedă dar și când vizibilitatea este redusă sub 100 m, în condiții de ceață sau ninsoare abundente;

- păstrarea unei distanțe de siguranță față de vehiculul care circulă în față sau din sens opus;

- evitarea efectuării depășirilor în condiții de vizibilitate redusă;

- punerea în funcțiune a luminilor de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi, în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulației pe sensul de mers;

- punerea în funcțiune a luminilor de semnalizare a avariilor și utilizarea triunghiului reflectorizant în cazul în care autovehiculul rămâne imobilizat (pană, defecțiuni etc).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Unde petreceţi minivacanţa de Mica Unire?
Observator » Vremea » Cod galben de vreme severă în Bucureşti şi mai multe judeţe. ANM anunţă ceaţă densă şi risc de polei: cum se circulă pe drumurile din ţară