Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Peste 40 de gospodării au fost inundate în Băceşti şi Todireşti, în urma furtunilor

Cea mai afectată de vremea rea a fost zona Moldovei, unde a fost în vigoare şi un cod portocaliu de furtuni. Acolo râurile au ieşit din matcă şi au inundat zeci de gospodării.

de Redactia Observator

la 07.05.2019 , 13:31

Cea mai afectată de vremea rea a fost zona Moldovei, unde a fost în vigoare şi un cod portocaliu de furtuni. Acolo râurile au ieşit din matcă şi au inundat zeci de gospodării. Pagubele materiale, după cum vă imaginaţi şi după cum puteţi vedea şi în imagini sunt imense. Nu au fost încă estimate. Abia după ce se vor retrage apele vom putea vorbi şi despre sume.

Ce-a rămas în urmă e greu de descris în cuvinte. Peste tot vedem doar apă, curţile, casele, toate sunt acoperite de apă. Un peisaj realmente dezolant. În nu mai puţin de opt judeţe pompierii au sărit în ajutorul localnicilor. Vaslui a fost însă de departe cel mai afectat, de pildă, numai în localităţile Băcești și Todirești au fost inundate peste 40 de gospodarii.

Mai multe familie au fost evacuate. Și la Neamț au fost afectate 3 localități. Peste 90 de curți au fost inundate. De când au fost emise atenționările de ploi și inundații aproape 4000 de pompieri din 26 de judete au intervenit încontinuu. Codul portocaliu de inundații pentru Iași, Neamț și Vaslui se menține până marţi, la ora 14.00.

Vezi și

Probleme au fost înregistrate în 8 județe. In Moldova mai multe gospodării au fost inundate în urma ploilor și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru degajarea apei. Este vorba de județele Neamț, Vaslui, Bacău și Suceava. Dar probleme au fost și în Argeș, Călăraș, Mureș și Prahova. La Vaslui a fost nevoie de intervenția autorităților pentru a degaja apa de pe soseaua care face legătura cu județul Bacău.

Abia în această dimineață, marţi, traficul în zonă a fost reluat. Tot la Vaslui, in localitățile Băcești și Todirești au fost inundate 26 de gospodarii, între care și 15 care, iar o familie a fost evacuată și a mers la rude, la fel și un bătrân a cărui casa a avut de suferit în urma ploilor. Și la Neamț au fost afectate 3 localități din comuna Oniceni, comuna Bozieni și comuna Ion Creanga.

Peste 90 de curți au fost inundate, 80 dintre acestea fiind in satul Solca. In comuna Bozieni două persoane au fost evacuate dintr-o locunța de către primarul localității. Încă de ieri de când au fost emise atenționările de ploi și inundații aproape 4000 de pompieri din 26 de judete au intervenit continuu. Codul portocaliu de inundații pentru Iași, Neamț și Vaslui se menține până marţi la ora 14.00.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vacanţele tip retreat?
Observator » Vremea » Peste 40 de gospodării au fost inundate în Băceşti şi Todireşti, în urma furtunilor