Meteo: Ploi torențiale, grindină și vijelii în jumătate de țară, caniculă în cealaltă jumătate. ANM a emis noi alerte de vreme extremă
Adminstrația Națională de Meteorologie a emis, în această dimineață, două avertizări cod galben. Una vizează instabilitate atmosferică pentru miercuri, cealaltă caniculă pentru următoarele zile.
Primul cod galben va fi în vigoare miercuri între orele 12.00 și 22.00.
În Moldova, local la munte, în Maramureș, Transilvania și nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.
Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse și în restul țării.
- "Rupere de nori. Potop a fost!" Imagini cu natura dezlănțuită, după luni de secetă: a căzut grindină aproape...
- Continuă ploile torențiale și vijeliile. Trei sferturi din țară, sub cod galben de vreme severă în...
- Vremea 17 august 2022. Caniculă în vestul și în sudul țării, temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Caniculă miercuri, joi și vineri, în sud-vestul țării
Miercuri, joi și vineri meteorologii anunță, pentru regiunile vestice și sudice, caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 38 de grade, cu valori mai ridicate vineri (19 august), spre 39...40 de grade în vest și sud-vest.
Minimele nu vor coborî sub 18...21 de grade Celsius.
Prognoza specială pentru Capitală. 35 de grade Celsius, cu posibile înnorări și averse
Disconfort termic este anunțat pentru București, cu depășirea pragului critic al indicelui temperatură-umezeală. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță în prognoza specială pentru Capitală maxime de 33 - 35 de grade pentru miercuri.
Prognoza specială a fost emisă pentru miercuri, intervalul 12.00 - 22.00. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi de 33...35 de grade, iar noaptea vor fi minime de 18...20 de grade. Cerul va fi variabil, cu posibile înnorări, averse şi descărcări electrice în seara zilei de miercuri (17 august).
Vântul va sufla slab şi moderat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰