Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O comună din România, transformată în "lac" după ploile din ultimele zile. Case inundate și pagube uriașe

Străzi și case inundate, oameni evacuați, mașini distruse. Așa arată acum localitatea Siliștea din județul Constanța.

de Andreea Filip

la 09.10.2025 , 13:44

Apele s-au mai retras, însă localitatea Siliștea rămâne una dintre cele mai afectate zone după ploile abundente din ultimele două zile. Mai multe gospodării au fost inundate, iar grădinile oamenilor au fost complet distruse. Localnicii s-au întors acum acasă și încearcă să salveze ce a mai rămas din bunurile lor.

Viiturile au măturat totul în cale, iar curenții puternici au luat chiar și animalele din curți. Nouă persoane, șapte adulți și doi copii, au fost evacuate peste noapte, după ce apa a pătruns în locuințe. Oamenii au fost nevoiți să doarmă la rude sau prieteni, urmând ca abia astăzi să poată evalua pagubele.

Hidrologii au emis joi dimineață o avertizare cod portocaliu de inundații, valabilă până la ora 12:00, pentru satele afectate din zonă. Potrivit specialiștilor, râurile și pâraiele din apropiere ar putea depăși cotele de atenție și ar exista riscul de noi revărsări.

Articolul continuă după reclamă

Tot pentru aceste localități, autoritățile au transmis în această dimineață un mesaj RO-ALERT, prin care oamenii au fost sfătuiți să se refugieze în locuințe sigure și să oprească alimentarea cu energie electrică și gaze, până la trecerea pericolului.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Vremea » O comună din România, transformată în "lac" după ploile din ultimele zile. Case inundate și pagube uriașe