Revin ploile şi frigul în ţară, viscol şi strat de zăpadă de 20 cm la munte. Cum va fi vremea în Capitală

Meteorologii anunţă, marţi, că vremea se răceşte până la finalul săptămânii, când temperaturile vor fi mai scăzute decât normalul acestei perioade. Totodată, un cod portocaliu de viscol puternic a fost emis pentru zonele montane înalte, unde condițiile meteo vor deveni deosebit de periculoase în următoarele ore.   Revine frigul în  Vremea se schimbă radical în mare parte din ţară Vremea se schimbă radical în Capitală  Strat de zăpadă de până la 20 de centimetri

de Redactia Observator

la 07.04.2026 , 10:44

Se vor înrgistra precipitaţii mixte în cea mai mare parte a ţării şi ninsori în zonele montane, unde stratul nou de zăpadă va fi de până la 20 de centimetri. Tot la munte se vor înregistra rafale de vânt care pot ajunge la 130 de kilometri la oră, fiind emise mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu.

Potrivit ANM, până vineri la ora 10.00, temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu viteze, în general de 45...60 km/h, iar la munte vor fi rafale de peste 80...90 km/h. ”Începând din această noapte (7/8 aprilie) îndeosebi în centrul, estul şi sud-estul ţării vor fi precipitaţii mixte, iar la munte va ninge şi îndeosebi la altitudini mari în Carpaţii Meridionali şi Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local de 10...15 cm) şi va fi viscol”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, până la sfârşitul intervalului, local se vor acumula cantităţi de apă de 10...20 l/mp. ”Vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la sfârşitul săptămânii va fi rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă”, se mai arată în informarea meteo.

Articolul continuă după reclamă

Revin ploile şi frigul în ţară, viscol şi strat de zăpadă de 20 cm la munte. Cum va fi vremea în Capitală

Cod portocaliu de vânt

Pentru perioada 07 aprilie, ora 10:00 – 07 aprilie, ora 21:00, a fost emisă o avertizare cod galben de intensificări ale vântului.

”În intervalul menţionat, în Transilvania, Oltenia, Moldova, local în Maramureş, în sud-vestul şi nord-estul Munteniei şi în nordul Dobrogei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50...70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70...90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m de 100...120 km/h”, se arată în anunţil ANM.

De asemenea, pentru perioada 07 aprilie, ora 21:00 – 08 aprilie, ora 10:00 a fost emisă o altă avertizare cod galben.

În sudul Banatului, sud-vestul Olteniei, cea mai mare parte a Moldovei precum şi în sudul şi vestul Transilvaniei vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h. În Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi rafale de 70...90 km/h, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m.

O avertizare cod portocaliu vizează perioada 07 aprilie, ora 21:00 – 08 aprilie, ora 10:00. ”Local în Carpaţii Meridionali, la altitudini mai mari de 1600 m, va fi viscol puternic, cu rafale de 110...130 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”, arată meterologii.

O altă avertizare cod galben a fost emisă pentru perioada 08 aprilie, ora 10:00 – 08 aprilie, ora 21:00. ”În intervalul menţionat în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, Oltenia, sudul Banatului, precum şi în vestul, estul şi nord-estul Munteniei temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50...70 km/h. În Carpaţii Orientali şi Meridionali vor fi rafale de 70...90 km/h, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m”, arată ANM.

Cod portocaliu au emis meteorologii pentru intervalul 08 aprilie, ora 10:00 – 08 aprilie, ora 21:00. ”Local în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini mai mari de 1600 m, va fi viscol puternic, cu rafale de 110...130 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”, a transmis ANM.

Cum va fi vremea în Capitală

Vremea se schimbă radical în Capitală, unde temperaturile scad semnificativ în următoarele zile, iar ploile își fac apariția.

După o zi de vară timpurie, cu maxime de până la 23 de grade, valorile termice intră pe un trend descendent: astăzi se vor înregistra aproximativ 19 grade, miercuri cel mult 13 - 14 grade, iar joi doar în jur de 11 grade.

Meteorologii anunță că răcirea va aduce temperaturi sub normalul perioadei, însoțite de înnorări și ploi slabe, mai ales în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla moderat, cu rafale de până la 40 - 45 km/h, accentuând senzația de frig.

Pe timpul nopții, temperaturile vor coborî până la 2 - 3 grade, iar diminețile vor deveni deosebit de reci pentru această perioadă. Pentru intervalul 7 aprilie, ora 10:00 -10 aprilie, ora 10:00, Bucureștiul se află sub o informare meteorologică de vreme rece și intensificări ale vântului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să nu mai mergeţi deloc în vacanţă anul acesta?
Observator » Vremea » Revin ploile şi frigul în ţară, viscol şi strat de zăpadă de 20 cm la munte. Cum va fi vremea în Capitală