Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România, împărţită între două anotimpuri: Iarnă în nord, temperaturi de primăvară în sud

O Românie cu două anotimpuri am avut azi: primăvară în sud, cu 12 grade în termometre şi iarnă extremă în nord, unde a fost ger de crapă pietrele. Vremea capricioasă a dus şi la accidente. Din cauza poleiului, un autocar a derapat şi puţin a lipsit ca accidentul să nu se transforme într-o tragedie.

de Redactia Observator

la 20.01.2022 , 20:08

Şapte muncitori ai centralei de la Cernavodă au văzut moartea cu ochii la ieşirea din localitatea Satu Nou după ce autocarul în care se aflau s-a izbit de un autoturism condus de o femeie. Şoferiţa ar fi pierdut controlul maşinii într-o curbă, din cauza poleiului şi a ajuns în câmp. Au avut totuşi noroc, toţi au scăpat cu viaţă.

Iarna le-a dat bătăi de cap şi şoferilor din Baia Mare. A nins abundent, iar şoselele s-au acoperit de zăpadă.

Reporter: Şi până diseară de câte ori credeţi ca o mai curăţaţi?

Vezi și

Şofer: De câte ori e nevoie. 

Pe acelaşi subiect

Unii se bucură de iarnă... dar cu jumătate de măsură. 

Localnic: Mă bucur acum de ninsoare şi aştept să treacă repede totuşi

A nins atât de mult încât şi pista aeroportului din Baia Mare s-a acoperit de zăpadă. La Cavnic, drumurile din oraş s-au transformat într-o adevărată pârtie.  La Târgu Lăpuş, a fost un ger năprasnic peste noapte minus 18 grade Celsius. Geamurile maşinilor au îngheţat în interior. 

Ger a fost de dimineaţă în majoritatea zonelor din ţară. 

Reporter: Si nu ti-e frig la minus 5 grade?

Copil: Nu, pentru ca sunt imbracat ca o ceapa, am 4 straturi si abia astept sa vina primavara ca sa mai dau jos din cateva straturi. 

O ţară, două anotimpuri

La Sovata, temperaturile cu minus au oferit un spectacol de zile mari. Toate drumurile au dus la lacul Ursu, unde turiştii şi localnici au venit să admire frumuseţea glaciară a întinderii de apă. Un fenomen spectaculos pentru un lac cu salinitate ridicată. Temperaturile joase şi-au spus cuvântul, iar stratul de apă dulce de deasupra a îngheţat.

Aceeaşi zi, însă cu totul alt anotimp în cealaltă jumătate de ţară, cu o diferenţă de temperatură  chiar de 20 de grade de la iarna geroasă la primăvara blândă.

Andreea Filip, reporter Observator: Este o atmosfera de primavara astazi la malul marii, cu 8-9 grade Celsius in termometre. Razele blande ale soarelui i-au facut pe oameni sa iasa la o plimbare pe faleza cazinoului din Constanta. De maine, valorile vor fi la jumatate, iar in weekend sunt asteptate chiar si ninsori. 

Soarele a încălzit şi mai puternic astăzi în sud: la Calafat au fost  12 grade la orele prânzului. La 7 grade Celsius, vasluienii s-au grăbit să renunţe la căciuli şi mănuşi, ba chiar au ieşit la plimbare cu gecile descheiate. 

De mâine, temperaturile se înjumătăţesc, astfel că nu vor fi mai mult de 6 grade. Vremea va continua să se răcească în zilele următoare în toată ţara, iar spre final de ianuarie, va fi chiar mai frig decât în mod normal. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Vremea » România, împărţită între două anotimpuri: Iarnă în nord, temperaturi de primăvară în sud