Galerie foto Şase judeţe şi Bucureşti, sub avertizare cod galben de vreme severă. Ploi, lapoviţă şi ninsori la munte, până sâmbătă dimineaţă
Administraţia Națională de Meteorologie a emis noi alerte meteo de vreme severă. Astfel, la ora 10.00 a intrat în vigoare o avertizare cod galben de vreme severă, care vizează Capitala şi şase judeţe şi care vânt puternic până diseară. De asemenea, o informare meteo de fenomene extreme este valabilă până sâmbătă dimineaţă.
Astfel, atenţionarea cod galben de intensificări ale vântului este valabilă în intervalul 18 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 21. Potrivit ANM, în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București vântul va avea intensificări, cu rafale de 55...65 km/h și izolat de 70 km/h.
![](https://img.observatornews.ro/?u=https%3A%2F%2Fobservatornews.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2024%2F4%2F18%2F572591%2Fharta-cod-galben-b2b8d344.jpg)
Harta județelor afectate de codul galben de vreme severă
meteoromania.ro
Informare meteo de vreme severă în toată țara. Lapoviţă şi ninsori la munte
Interval de valabilitate: 18 aprilie, ora 10 – 20 aprilie, ora 09
- De ce s-a schimbat vremea, de la o zi la alta, în România. Condiţii meteo ca de iarnă, la nici 24 de ore de la...
- Vremea de mâine 18 aprilie 2024. Temperaturi scăzute și ploi în aproape toată țara
- De la vară, la iarnă, în mai puţin de 24 de ore. Când revin temperaturile de peste 25 de grade Celsius
- Prognoza meteo în Bucureşti pentru următoarele zile. Sunt aşteptate ninsori, vânt şi temperaturi negative
- Cod galben de ninsori în Bucureşti şi alte 6 judeţe. Ger în jumătatea de nord a ţării
Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul nopților, în regiunile intracarpatice și zonele deluroase, pe alocuri se va produce brumă.
Joi (18 aprilie), temporar va ploua în jumătatea de nord a teritoriului și pe arii restrânse în rest. Izolat cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp. Local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general între 45 și 55 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali de 60...80 km/h. La altitudini de peste 1500 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, îndeosebi joi.
Vânt şi ploi în Capitală
Conform prognozei speciale emisă pentru Capitală, până vineri dimineața valorile termice vor continua să scadă ușor. Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporare și condiții de ploaie slabă, când și vântul va avea intensificări, cu rafale de 50...55 km/h. Noaptea, cerul se va degaja, iar vântul va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade, iar cea minimă de 3...6 grade.
De vineri până sâmbătă, vremea va fi răcoroasă. Cerul va avea înnorări, însă probabilitatea pentru ploi slabe va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 15...17 grade, iar cea minimă de 5...7 grade.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰