Video Sudul țării, sub imperiul iernii. ANM: Sunt de aşteptat temperaturi minime spre limita gerului
Ninge de mai bine de 24 de ore în sudul ţării, iar drumarii au lucrat la foc continuu pentru a îndepărta omătul de pe şosele. Utilajele de deszăpezire n-au făcut însă faţă, iar zăpada a dat peste cap traficul rutier. Din cauza vremii, o ambulanţă care transporta o femeie însărcinată s-a răsturnat într-un şant, în Dâmboviţa, după ce şoferul a pierdut controlul maşinii pe drumul necurăţat.
Când toată lumea aştepta copacii înfloriţi, parcurile înverzite şi multe raze de soare, Capitala a fost acoperită, peste noapte, de o mantie albă. Ninge necontenit de mai bine de 24 de ore, iar stratul de zăpadă depăşeşte, pe alocuri, chiar şi 18 centimetri. Un coşmar pentru cei mai mulţi dintre şoferi. Nu şi pentru câţiva tineri, care s-au întrecut în drifturi în Piaţa Constituţiei.
Pe cât de frumos pare spectacolul oferit de tineri, pe atât este de periculos. Aceştia riscă să-şi lovească maşinile, sau, mai rău, riscă să îi lovească pe "spectatori".
Distracţia lor a fost întreruptă însă rapid de un echipaj de poliţie.
Firmele de deszăpezire şi-au ţinut oamenii pe teren toată noaptea, dar munca lor parcă a fost în zadar.
Alexandra Bucuroiu, reporter Observator: Ninge viscolit în Capitală, iar temperatură resimţită este de -6 grade Celsius. S-a depus deja un strat consistent de zăpadă pe asfalt, iar utilajele de deszăpezire împrăştie material antiderapant pe străzile principale.
Vremea rea a creat probleme în trafic, în mai multe judeţe din sudul ţării
În comuna Buciumeni, din Dâmboviţa, o ambulanţa care transporta la spital o tânără de 16 ani, însărcinată, s-a răsturnat în şanţ, după ce şoferul unui autoturism ar fi frânat brusc, iar ambulanţierul nu a mai putut stăpâni autospeciala din cauza drumului necurăţat.
Victimele au reuşit să iasă pe propriile picioare din autospecială. Pacienta a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, pentru investigaţii amănunţite. La fel şi asistentul de pe Ambulanţă, care a suferit un traumatism cranian.
Ciprian Milea, asistent şef SAJ Dâmboviţa: Pacienta, gravidă în 2 luni şi asistentul şi ambulanţierul au mici escoriaţii, nu au nimic grav. Sunt în afara oricărui pericol.
Ieri, tot în Dâmboviţa, din cauza rafalelor puternice de vânt, ce au depăşit 55 kilometri la oră, un tir a ajuns pe contrasens, unde a derapat din pricina stratului de gheaţă format pe asfalt şi s-a oprit în şanţul de pe marginea şoselei.
Ninsorile vor continua şi săptămâna viitoare
Meteorologii spun că nu scăpăm de vremea rea nici săptămâna viitoare.
Florinela Georgescu, director executiv ANM: Rămânem pe un fond de vreme rece. Sunt de aşteptat tot aici sau mai ales aici în sud temperaturi minime spre limita gerului care pot coborî spre -8, -10 grade.
Sunt anunţate ninsori în fiecare zi, cel puţin la munte, iar în celelalte zone, vom avea parte de ploi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰