Val-supriză de ninsoare şi viscol în România, cauzat de un ciclon dispre Islanda
Un val-supriză de ninsoare şi viscol a provocat haos peste noapte! Mai multe TIR-uri au derapat pe şoselele îngheţate, iar o avalanşă a îngropat sub nămeţi un utilaj de deszăpezire.
Un val-supriză de ninsoare şi viscol a provocat haos peste noapte! Mai multe TIR-uri au derapat pe şoselele îngheţate, iar o avalanşă a îngropat sub nămeţi un utilaj de deszăpezire.
Ninsorile slabe aşteptate noaptea trecută s-au transformat în cele mai mari căderi de zăpadă ale iernii.
În Maramureş, fulgii păreau mai degrabă bulgări. Stratul de omăt a depăşit rapid zece centimetri în oraşe. Iar în Harghita, zăpada şi viscolul au doborât mai mulţi copaci, chiar în calea şoferilor.
La munte, viscolul a făcut ca drumurile să nu mai poată fi deosebite de peisaj. Forţa cu care a lovit iarna nu a fost prevăzută de nimeni.
FLORINELA GEORGESCU, director executiv ANM: Există episoade în care pătrunde mai rece dinspre straturile superioare, să poată duce la formarea unor fenomene cu evoluţie foarte rapidă şi atunci, să zicem, cu ghilimelele de rigoare, că putem fi puţin surprinşi de evoluţia fenomenelor meteo.
Şi pe Autostrada Soarelui, vremea a avut fluctuaţii bizare. Pe o porţiune a nins, pe alta a plouat, iar în altă zonă şoferii au fost surprinşi de o ploaie îngheţată. În aceste condiţii, două vehicule de mare tonaj au sfârşit în şanţ.
Şoferii spun că au aşteptat şi trei ore până când autorităţile le-au venit în ajutor.
Utilajele de deszăpezire, însă, au avut o problemă. Din cele 400.000 de tone necesare de sare, doar 54 de mii de tone mai sunt pe stoc iarna aceasta.
În Harghita, autorităţile au cerut suplimentarea de urgenţă, după ce au fost surprinse de vreme. Viscolul a lovit cu cea mai mare putere la munte.
Vântul care a atins aici şi viteze de 120 de kilometri pe oră a făcut ca temperatura resimţită să scadă până la minus 32 de grade.
Stratul nou de zăpadă depus peste cel vechi a sporit şi riscul de avalanşă.
În Dâmboviţa, pe drumul care face legătura cu masivul Bucegi, un utilaj de deszăpezire a rămas blocat sub nămeţi. Şoferul a reuşit să fugă la timp din calea avalanşei şi a scăpat nevătămat.
Autorităţile avertizează că drumul este în continuare nesigur.
Alin Manole, vicepreședintele CJ Dâmbovița: Din ce am evaluat situaţia s-ar putea să fie în desfăşurarea această avalanşă. Frontul de zăpadă este foarte mare şi alunecă înspre drumul judeţean.
Şi în judeţul Alba, o avalanşă a blocat drumul care duce spre Vârtop.
Viscolul va continua la munte şi peste noapte şi mâine. Chiar dacă prognoza nu mai prevede ninsori decât în Carpaţii Occidentali, zăpada spulberată cu viteze de peste 50 de kilometri pe oră va provoca haos pe şosele.
Valul de vreme rea din România este cauzat de un ciclon venit dinspre Islanda, acelaşi care a dus la instaurarea codului violet de vreme extremă în Germania şi a codului roşu în Austria şi Elveţia.
26 de oameni şi-au pierdut viaţa, în ultimele zile, în Europa Centrală din cauza numeroaselor avalanşe şi a drumurilor înzăpezite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰