Antena Meniu Search
x

Video Vijeliile şi furtunile cu grindină au făcut prăpăd. Oamenii s-au trezit cu recoltele distruse: Gheaţă cât ouăle de găină

Canicula de la prânz a fost înlocuită, ieri după-amiază, de furtuni, ploi torenţiale şi căderi de grindină, în special în vestul ţării. La Hunedoara, vântul a pus la pământ copaci şi chioşcuri, iar un acoperiş a fost smuls de pe bloc. Şi în Timiş şi Cluj oamenii s-au trezit cu recoltele distruse de grindină, iar peste noapte au rămas fără curent electric. Peste 30 de avertrizări de vreme rea au fost emise doar în ultimele 24 de ore.

de Redactia Observator

la 26.06.2021, 09:59

Vezi și

Timiş a fost doar unul dintre cele opt judeţe din ţară afectate de coduri roşii de ploi şi vijelii. În Sânnicolau Mare, furtuna cu grindină a făcut pagube uriaşe. Mulţi oameni au rămas fără curent electric, dar şi cu grădinile distruse. 

''De 30 de ani n-am mai întâlnit aşa ceva!''

O furtună care a durat 40 de minute a smuls acoperişul unui bloc din Hunedoara şi a pus la pământ nouă copaci. Unul dintre ei s-a prăbuşit peste un balcon, iar un chioşc a fost spulberat de vânt. Pompierii au acţionat până târziu în noapte pentru a dezavecta străzile. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Nici în Cluj situaţia nu a stat mai bine. Vijelia care a început ieri după amiază în judeţ a făcut prăpăd. 

''A fost groaznică. Tunete, fulgere şi ploaie puternică şi gheaţă. A bătut o gheaţă de...''

Pe acelaşi subiect

''Au venit nişte nori, s-a întunecat. Şi numai ce-au venit nişte picuri mari şi după a dat gheaţa. În geam, peste tot! A fost alb pe jos, alb, alb. Şi după aceea gata, a venit aşa o vijelie de nu s-a mai văzut nimic.''

Mai multe râuri au ieşit din matcă

În Maramureş, râul Ruscova, un afluent al Vișeului, s-a umflat și a început să curgă cu buşteni prin localitatea Poienile de sub Munte. Codul roșu a durat aici până la miezul nopţii.

''Uitaţi, aici, ce gheaţă, cât ouăle de găină! Uitaţi! Doamne fereşte!''

Şi în Poiana Negrii, Suveava, un pârâu de munte a ieşit din matcă din cauza ploilor, iar apa a trecut prin sat, inclusiv prin mai multe curţi. Nu mai puţin de 31 de avertizări de furtună au fost emise de ieri şi până astăzi, de meteorologi. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Vremea » Vijeliile şi furtunile cu grindină au făcut prăpăd. Oamenii s-au trezit cu recoltele distruse: Gheaţă cât ouăle de găină