Vremea 1 mai. Temperaturi în creştere, dar instabilitatea atmosferică va predomina
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, precum şi la munte, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 4 grade. În zonele joase de relief pe spaţii mici se va semnala ceaţă.
Vremea 1 mai în ţară
Vremea va continua să se încălzească, dar va fi în general instabilă. Îndeosebi din orele amiezii în jumătatea de nord a ţării, iar spre seară şi noaptea şi în regiunile sudice, vor fi înnorări temporar accentuate şi perioade în care, local, se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât în intervale scurte de timp, pe arii restrânse, cantitătile de apă vor fi însemnate şi izolat va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade. Pe litoral, mai ales noaptea, se va semnala ceaţă. Presiunea atmosferică va scadea usor, astfel mentinandu-se regimul baric ciclonic.
Vremea 1 mai în Capitală
În noaptea de vineri spre sâmbătă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de 10...13 grade.
Sâmbătă, 1 mai, vremea va deveni deosebit de caldă pentru începutul lunii mai, dar şi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară şi noaptea, când vor fi perioade în care se vor semnala averse şi descărcări electrice.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 26...27 de grade, iar cea minimă de 14...15 grade. Presiunea atmosferică va scadea usor de la o valoare deja mai mică decât cea normală.
Vremea 1 mai la mare
Vremea va fi în general frumoasă şi uşor mai caldă faţă de normalul termic al acestei perioade. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 14 grade. Cerul fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Noaptea şi dimineaţa, trecător va fi ceaţă. Temperatura apei mării va avea valori de 12... 13 grade.
Vremea 1 mai la munte
Vremea va continua să se încălzească, dar gradul de instabilitate atmosferică se va menţine ridicat şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate şi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi însemnate şi izolat va fi grindină.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰