Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea 11 ianuarie 2023. Temperaturile scad în toată țara: ploi, lapoviță și cer înnorat în mare parte a teritoriului

Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 11 ianuarie 2023.

de Redactia Observator

la 10.01.2023 , 15:31

cazinoul din Constanța Vremea 11 ianuarie 2023. Temperaturile scad în toată țara: ploi, lapoviță și cer înnorat în mare parte a teritoriului - Shutterstock (arhivă)

Valorile de temperatură, cu precădere cele din timpul nopții, vor fi în scădere față de intervalul precedent, dar vor continua să se situeze peste cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații local însemnate cantitativ (peste 25...40 l/mp) în sud și sud-est și pe arii mai restrânse și în general slabe în restul țării. Acestea vor fi sub formă de ploaie, mixte spre seară și noaptea în estul Transilvaniei și sud-vestul Moldovei și predominant ninsori la munte, local cu depunere de strat de zăpada consistent în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali. Izolat vor fi depuneri de polei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua în centru și în sud-est, precum și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 și 10 grade, iar cele minime între -3...-2 grade în nordul Moldovei și 7...8 grade pe litoral.

Prognoza meteo București

Articolul continuă după reclamă

Vremea se va menține închisă și va continua să plouă, iar cantitățile de apă acumulate pe tot intervalul vor fi însemnate (peste 15...20 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Regimul termic se va situa în continuare peste cel specific perioadei, astfel temperatura maximă, în scădere ușoară față de ziua precedentă, va fi de 7...9 grade și cea minimă de 2...4 grade.

Pe acelaşi subiect

Vremea la munte

Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ (peste 25...40 l/mp) în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, unde se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în cursul zilei mai ales în zona înaltă. Valorile termice vor fi în scădere față de ziua precedentă.

Cum va fi vremea în Europa

Cerul va avea înnorări în vestul, centrul, nordul și sud-estul continentului, unde se vor semnala precipitații sub formă de ploaie, lapoviță sau ninsoare. În rest cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile pe arii restrânse. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în partea central-nordică, în vestul, nordul și estul Europei precum și local în rest. Temperaturile nu vor avea variații semnificative față de ziua precedentă. La începutul și finalul intervalului, izolat în zonele mai joase de relief se va forma ceață.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Vremea » Vremea 11 ianuarie 2023. Temperaturile scad în toată țara: ploi, lapoviță și cer înnorat în mare parte a teritoriului