Antena Meniu Search
x

Vremea 2 aprilie. Temperaturile sunt în scădere în cea mai mare parte a ţării. Prognoza meteo pentru Capitală

În noaptea de joi spre vineri, în vestul, centrul şi nordul ţării înnorările se vor accentua treptat şi vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice, în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi pe arii mai restrânse în Crişana, Banat şi nordul Moldovei.

de Redactia Observator

la 01.04.2021, 17:07

Cu totul izolat, în nord-vest, vor fi condiţii de grindină, iar îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, cantitãţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. În celelalte regiuni, cerul se va menţine variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar trecător şi în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 10 grade. Spre dimineaţă, pe arii restrânse, vor fi condiţii de ceaţă.

Vremea 2 aprilie în ţară

Vremea se va răci în vestul, nordul şi centrul ţării, iar în rest se va menţine caldă pentru această dată. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate şi ploi mai ales sub formă de aversă, însoţite şi de descărcări electrice, în Maramureş, Transilvania, Moldova, iar după-amiaza şi seara şi în Muntenia şi Dobrogea.  

În celelalte regiuni, ploile se vor semnala pe arii mai restrânse. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. În zona montană înaltă, trăcător, vor fi precipitaţii mixte. Noaptea, cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-est şi centru, unde numai pe alocuri vor mai fi precipitaţii slabe, ploi în zonele joase de relief, iar la munte ninsori şi lapoviţă. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, în general cu viteze de 45...55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi temporar 70...80 km/h.

Pe acelaşi subiect

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în nordul Moldovei şi 22 de grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime se vor situa între -2 şi 9 grade. Izolat, mai ales spre sfârşitul intervalului, se va semnala ceaţã şi, îndeosebi în nord, vor fi condiţii de brumă. Presiunea atmosferică va scadea usor dinspre nord-est, încât regimul baric se va menţine ciclonic.

Vremea 2 aprilie. Temperaturile sunt în scădere în cea mai mare parte a ţării. Prognoza meteo pentru Capitală

Vremea 2 aprilie în Capitală 

În noaptea de joi spre vineri, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 4...6 grade. Vremea se va menţine caldă pentru această dată, dar va deveni instabilă.

Vineri, 2 aprilie, cerul va fi variabil, cu înnor[ri accentuate spre sear[ şi noaptea, când vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 6...7 grade.

Presiunea atmosferică va fi aproape staţionară la o valoare inferioară celei normale.

Vremea 2 aprilie. Temperaturile sunt în scădere în cea mai mare parte a ţării. Prognoza meteo pentru Capitală

Vremea 2 aprilie la munte

Vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări accentuate şi, cu precădere în cursul zilei, vor fi precipitaţii pe arii extinse. Va ploua mai ales sub formă de aversă şi se vor semnala descărcări electrice, iar la altitudini mari, trecător, vor fi precipitaţii mixte. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Vântul va avea intensificări, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi temporar 70...80 km/h. Valorile termice vor marca o scădere faţă de cele din intervalul anterior.

Vremea 2 aprilie. Temperaturile sunt în scădere în cea mai mare parte a ţării. Prognoza meteo pentru Capitală

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Vremea » Vremea 2 aprilie. Temperaturile sunt în scădere în cea mai mare parte a ţării. Prognoza meteo pentru Capitală