Antena Meniu Search
x

Vremea 27 octombrie. Prognoza meteo anunţă încălzire bruscă

Vremea pe 27 octombrie este foarte caldă pentru această dată. Prognoza meteo anunţă o creştere bruscă a temperaturilor, cu până la 25 de grade Celsius. În Bucureşti, în timpul zilei, se înregistrează 24 de grade.

Vremea pe 27 octombrie este foarte caldă pentru această dată. Prognoza meteo anunţă o creştere bruscă a temperaturilor, cu până la 25 de grade Celsius. În Bucureşti, în timpul zilei, se înregistrează 24 de grade.

NOAPTEA DE VINERI SPRE SÂMBĂTĂ: Cerul va fi variabil spre mai mult senin, dar va avea înnorări în nord-vestul ţării, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, cu rafale de până la 55...65 km/h. Minimele termice, mai ridicate decât cele normale în cea mai mare parte a teritoriului, vor fi cuprinse între -2...0 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 12...13 grade în Dealurile Banatului. Izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

Vremea 27 octombrie în ţară

Sâmbătă, vremea va continua să se încălzească, devenind deosebit de caldă, cu valori de temperatură ce se vor situa cu 6 până la 10 grade peste mediile caracteristice sfârşitului de octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul teritoriului, unde pe spaţii mici, ziua, cu precădere în zona Maramureşului va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, unde vor fi rafale de 65...75 km/h şi temporar în regiunile vestice, cu viteze de până la 45 km/h.

Pe acelaşi subiect

Prognoza meteo estimează că temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 25 de grade, iar cele minime între 5 şi 15 grade, mai mici în depresiunile intramontane, spre 2 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.

Harta de la ANM cu vremea pe 27 octombrie

Prognoza meteo pentru Bucureşti pe 27 octombrie

ANM anunţă că vremea va deveni deosebit de caldă, temperatura aerului urcând la amiază până la valori cu 8...9 grade mai ridicate decât ar fi normal la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 7...9 grade. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.

Cum va fi sâmbătă la munte

Vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul Carpaţilor Orientali, unde doar izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă, unde vor fi rafale de 65...75 km/h. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Vremea » Vremea 27 octombrie. Prognoza meteo anunţă încălzire bruscă