Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 29 septembrie. Temperaturi scăzute pentru această perioadă. Nu scăpăm de ploi

Vremea continuă să fie în rece pentru această perioadă, iar local vor cădea ploi. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Iată prognoza meteo pentru 29 septembrie.

de Monica Palade

la 28.09.2021 , 16:21

La noapte, vremea va fi predominant închisă. Va ploua în sud-vestul şi centrul ţării, în zona montană şi pe arii restrânse în rest, cu o probabilitate mai ridicată în regiunile sudice şi vestice. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar punctiform, cu precădere în Transilvania, cantităţile de apă vor putea depăşi 10 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în vestul Carpaţilor Meridionali şi în sudul Banatului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade.

Vremea 29 septembrie. Temperaturi scăzute pentru această perioadă. Nu scăpăm de ploi

Vremea 29 septembrie în ţară 

Articolul continuă după reclamă

În sudul, estul şi centrul ţării valorile termice diurne vor fi uşor mai coborâte decât mediile multianuale, iar în rest vor fi normale pentru această dată. Vor fi înnorări temporare şi va ploua slab, pe arii restrânse în jumătatea de vest a teritoriului şi izolat în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în Banat, Dobrogea şi în Transilvania. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade, mai scăzute, spre 0...2 grade, în estul Transilvaniei unde vor fi condiţii de brumă. Noaptea, izolat, se va semnala ceaţă.

Pe acelaşi subiect

Presiunea atmosferică va creste dinspre nord-est, incat regimul baric va deveni anticiclonic.

Vremea 29 septembrie. Temperaturi scăzute pentru această perioadă. Nu scăpăm de ploi

Vremea 29 septembrie în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult noros, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla moderat în prima parte a nopţii, iar în rest va fi slab. Temperatura minimă va fi de 10...12 grade.

Vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru sfârşitul lunii septembrie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 8...10 grade. Presiunea atmosferică va creşte la o valoare superioră celei normale.

Vremea 29 septembrie. Temperaturi scăzute pentru această perioadă. Nu scăpăm de ploi

Vremea 29 septembrie la munte

Vremea va fi în general închisă. Temporar va ploua, pe arii restrânse în Carpaţii Occidentali şi izolat în restul masivelor. Vântul va avea unele intensificãri în zona înaltă, cu precădere în vestul Carpaţilor Meridionali. Valorile termice vor fi în scădere faţă de ziua precedentă în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi se vor menţine apropiate în rest.  În depresiuni se va forma ceaţă şi vor fi condiţii de brumă.

Vremea 29 septembrie. Temperaturi scăzute pentru această perioadă. Nu scăpăm de ploi

Vremea 29 septembrie pe litoral

Vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări trecătoare, mai ales ziua. Temperaturile maxime se vor situa între 16 şi 18 grade, iar cele minime vor fi de 12...13 grade. Temperatura apei mării va avea valori de 16...19 grade.

Vremea 29 septembrie. Temperaturi scăzute pentru această perioadă. Nu scăpăm de ploi

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Vremea 29 septembrie. Temperaturi scăzute pentru această perioadă. Nu scăpăm de ploi